Sari la conținut

Multinaționalele din Iași plătesc cursuri de parenting pentru angajați

După orele de program,angajaţii din companiile multinaţionale îşi fac timp să deprindă şi arta de a fi părinți. Iustin are o fetiţă de un an și opt luni şi spune că lecţiile l-au ajutat să fie un tată mai bun.

"Cel mai important lucru pe care l-am schimbat a fost abordarea fetiţei noastre, felul în care ne implicăm în activităţi şi în special legat de conectare, de joc, de iubirea pe care trebuie să i-o oferim," spune tânărul.

Timp de o lună jumătate, părinții participă la lecții în care îşi descoperă abilităţile. Învață cum să petreacă mai mult timp cu cei mici, să îi înțeleagă. Au un manual după care se ghidează, iar acasă nu pleacă fără o temă.

"În timpul cursului a fost amuzant să mă regăsesc aproape în fiecare din cele trei tipologii de părinți. Am fost și părintele sergent major, uneori, am fost și părintele ocupat, am fost și părintele meduză, dornic să recompenseze timpul puțin petrecut cu copilul meu."

"În momentul în care compania se apropie de noi prin felul ăsta de activități, cel puțin pe mine, mă face să fiu mai responsabilă și să dau ceva înapoi," povestesc alţi părinţi care au participat la cursurile de parenting.

Cel mult opt părinți pot participa la un curs în același timp, iar în acest moment sunt deja liste de așteptare.

"Sunt foarte multe cărți pe care le putem studia individual acasă, dar, consider că interacțiunea cu alți părinți care trec, poate, prin aceeași situație sau schimbul de idei este mult mai bun."

"Iniţial, am crezut chiar că nu am nevoie de el, apoi în urma discuţiilor cu ei mi s-a părut tot mai interesant şi asta pentru că copilul a început să crească, nevoile lui să fie mai mari, mai diversificate şi chiar îl găsesc esenţial în momentul de faţă," povestesc cei aflaţi pe listele de aşteptare. 

Pe lângă spaţiu, companiile plătesc şi o parte din costuri.

"Strategia de compensații și beneficii a companiei are în vedere un pachet de beneficii menit să asigure echilibrul între viața profesională, dar și personală a angajaților noștri," explică Diana Buzdea, team leader operațiuni companie multinațională.

Laura Portariuc, formator curs: "companiile au fost destul de deschise. Am fost și noi surprinși de entuziasm pentru că este un beneficiu nou, este vândut ca atare angajaților. Faptul că se desfășoară la sediul companiei iar este un beneficiu."

Orele costă 250 de lei, iar în funcție de cum negociază companiile se poate ajunge la donații sau coplată.