Munca grea peste hotare îi îmbolnăvește. Două treimi dintre pacienții cu boli ale coloanei muncesc în străinătate

Data publicării:
aparatura inima

Maria îngrijește de 10 ani bătrâni în Italia. De când a plecat peste hotare pentru a-și câștiga existența s-a pricopsit și cu o afecține la nivelul coloanei. Medicii i-au spus că suferă de hernie de disc în formă severă și riscă să rămână paralizată. Acum și-a luat concediu și a venit în România să se opereze. "Acolo puteam să mă operez, dar, în schimb, fiind recuperarea de durată trebuia să stau la cineva în gazdă, să plătesc. Sunt persoane care ridică , cum sunt eu, am văzut persoane care ridică o persoană care are 80 sau 90 de kilograme," povesteşte pacienta. 

Cu zeci de astfel de cazuri se confruntă în această perioadă medicii de la Spitalul de Neurochirurgie din Iași. Ion Strelţov, medic primar neurochirurg: "Pentru consultaţii vin şi pentru intervenţii. Majoritatea intervenţiilor neurochirurgicale sunt pentru hernie de disc lombare, care de obicei survin în urma eforturilor fizice repetate şi efort fizic exagerat."

Românii care muncesc în străinătate aglomerează și Spitalul de Recuperare din Iași. Kinetoterapeuții spun că numărul pacienților de care se ocupă aproape că s-a triplat de la jumătatea lunii iulie. Grav este că mulți dintre acești bolnavi nu își permit să meargă la medic în străinătate, iar când revin în țară sunt diagnosticați cu boli în stadii avansate. Elena Gheorghiu, kinetoterapeut la Spitalul de Recuperare Iași: "Românii noștri muncesc foarte mult acolo fizic, drept pentru care își uzează foarte mult coloana. Vin fuga vara, fac o întreținere foarte scurtă de tratament și se întorc înapoi."

Numărul pacienților tratați de kinetoterapeuții de la Spitalul de Recuperare din Iași ajunge la 200 pe zi, față de numai 70 câți veneau pentru terapie până la începutul lunii iulie. Diferența atât de mare, spun specialiștii, este dată în mare parte de pacienți care au un loc de muncă peste hotare și care vin acasă pentru a se trata.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri