Noi proteste la Fortus. Posibilul faliment al societăţii a încins spiritele

Data publicării:
PROTEST FORTUS 280415

Muncitorii au început să-şi strige nemulţumirile în momentul în care administratorul special al societăţii Fortus a ieşit din clădire pentru a le vorbi. Cele peste o sută de persoane au strigat că vor o soluţie cât mai rapidă pentru recuperarea salariilor restante. Soluţie pe care administratorii spun că o au.

Gheorghe Chişcă, administrator special: "Problema recuperării salariilor restante s-a discutat ieri, în contextul în care v-am spus şi a fost şi domnul prefect de Iaşi. Şi-a asumat un program la nivelul institutţiei şi la nivelul prefecturii. Şi asta vrea să vă explice domnul administrator."

Angajaţii sunt, însă, furioşi:

"Domnul administrator nu a ştiut să ne dea răspuns când vedem banii şi cum se poate rezolva cu banii."

"Eu nu pot să mănânc hârtiile astea trei luni, patru luni de zile. Ce mănânc mâine? Eu asta vă întreb!"

"Cât mai putem noi să mai ascultăm toate astea?"

"2013! Asta a făcut firma de insolvenţă de când ne administrează de patru ani. Ne-a adus cu salariile restante la un an şi opt luni. Noi din ce trăim?"

"Eu am doi ani şi două luni de zile restanţe salariale. Ce v-a arătat domnul e din august 2013 muncitorii, iar noi, TESA, nici nu mai ştim. Cred că din 2012 nu suntem plătiţi.- Cât ar trebui să luaţi? - Restanţe salariale am cred că peste 40.000 de lei. Trăiesc din împrumuturi de doi, trei ani de zile. Mi-am trimis femeia din ţară în altă ţară ca să ma susţină pe mine şi pe copil ca să pot trăi."

După minute în şir de proteste, muncitorii au fost invitaţi la discuţii. Pentru calmarea spiritelor, la Fortus a ajuns şi prefectul judeţului. S-a discutat timp de aproape o oră, dar fără un rezultat concret, spun muncitorii:

"Ne-a dus cu vorba! Ne-a dus cu vorba ca de atâţia ani!"

"S-au discutat foarte multe probleme pe compartimentul Fortus, dar nimic nu-i clar."

"Problema e fără rezolvare în următoarele trei săptămâni...minim. Trei luni maxim. N-au soluţii."

Prefectul judeţului Iaşi, Dan Cârlan, a dat asigurări că până la sfârşitul lunii iulie, muncitorii îşi vor primi salariile restante. Iar pentru aceasta, societatea va vinde un activ important: "restanţa salarială aparţine actualei societăţi FORTUS, care rămâne în continuare să valorifice diferenţa de patrimoniu rămasă în urma dării în plată, în urma stingerii datoriei către AVAS şi din acea restanţă prima prioritate o reprezintă plata salariilor."

În acest moment, la fostul combinat de utilaj greu mai lucrează puţin peste 500 de muncitori. Valoarea totală a salariilor restante ce trebuie plătite se ridică la suma de 2,5 milioane de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri