Obiective noi la Infecţioase. M. Hurmuzache: nu e vorba de investiţii foarte, foarte mari

Data publicării:
COPERTA HURMUZACHE

Interimatul noului manager a început săptămâna aceasta, după ce medicul Andrei Vâţă şi-a dat demisia. Mandatul va dura cel mult şase luni, până când va fi organizat un concurs pentru ocuparea postului. Nu este prima dată când Mihnea Hurmuzache ocupă funcţia de manager interimar al Spitalului de Boli Infecţioase. A mai fost numit pe acest post în anul 2010. Înainte de asta, timp de trei ani, în perioada 2005-2008, a fost şeful Direcţiei de Sănătate Publică din Iaşi. La Spitalul de Boli Infecţioase, managerul susţine că obiectivele sale vizează partea medicală, dar şi investiţiile.

"O serie de recondiţionări, de refaceri la anumite clădiri, la drumurile, trotuarele din interiorul spitalului, procesul de acreditare care la fel rămâne unul dintre obiectivele importante pentru următoarea perioadă. Sunt convins de faptul că nu e vorba despre investiţii foarte, foarte mari. O să găsim sprijin pentru anveloparea pavilionului 3, de fapt ultima clădire din curte care a rămas neîmbrăcată," a explicat Mihnea Hurmuzache, manager interimar la Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri