Sari la conținut

Orașul sărăciei. Cei mai mulți salariați lucrează la Primărie, iar leafa întârzie cu lunile

Orașul Negrești este cunoscut ca fiind unul dintre cele mai sărace din România. Peisajul este dezolant. La tot pasul sunt clădiri care stau gata să se dărâme sau cu lacătul de ușă. De locuri de muncă nici nu poate fi vorba. Dintre cei opt mii de locuitori, singurii care au un serviciu sunt cei 80 de angajați ai Primăriei și vânzătoarele de la puținele magazine din oraș.

Fostul primar al orașului, Ioan Cozma, este cercetat de DNA în unul dintre cele mai complexe dosare de devalizare publică din țară. A folosit banii primiți de la Uniunea Europeană pentru construirea unei fabrici de cărămizi în interes propriu, chiar dacă ulterior i-a returnat la bugetul local. În acest caz, Ioan Cozma a fost condamnat de DNA la doi ani de închisoare cu suspendare pentru fraudă cu fonduri europene. "Mi-a dat că trebuia să îmi dea ceva, că nu se putea. Adică, atâtea dosare și chiar să nu găsească nimic," a declarat Ioan Cozma pentru Digi24 Iaşi.

Nici cei 700 de mii de euro primiți tot de la Uniunea Europeană pentru construirea unui depozit ecologic de sortare a deșeurilor nu au fost folosiți pentru acest scop. Și în acest caz este o anchetă DNA în desfășurare, însă pentru a da banii înapoi, în acest caz i-a sărit în ajutor fostul primar, Emil Boc care era prim ministru la acea vreme. "Ne-a dat Guvernul Boc atunci, am făcut intervenție și ne-a dat acești bani și am dat înapoi banii în 2011. Există din 2012 o anchetă DNA, dar nu am avut bani pentru cofinanțare, din cauza asta nu s-a terminat, nu e niciun alt motiv," a mai spus Ioan Cozma.

Mai mult decât atât, fostul primar a semnat nenumărate contracte pentru diverse lucrări între Primărie și fosta sa firmă. Actualul primar, Vasile Voicu, achită și acum facturi către această societate pentru că există hotărâri judecătorești care îl obligă să facă acest lucru: "Am achitat o sumă importantă, vorbim de 24 plus vreo 9 miliarde pe care le-am plătit de două ori pentru că iar am avut o hotărâre judecătorească. Mai avem de achitat circa 800 de milioane și închidem această datorie," a declarat actualul primar.

Pentru că la buget nu sunt bani, angajații își primesc abia acum salariile pe luna mai.