Pacienţi puşi pe drumuri pentru analize esenţiale din cauza unui aparat defect

Data publicării:
spitalul de recuperare

La Spitalul de Recuperare, aparatul care măsoară densitatea osoasă, depistând în special osteoporoza, s-a defectat acum trei săptămâni și de atunci nu se mai pot face astfel de investigații. Dispozitivul cumpărat acum doi ani a costat 50.000 de euro. Pe uşa cabinetului este lipit un anunţ prin care pacienţii sunt informaţi că dispozitivul s-a defectat.

"Mi-e greu să mă deplasez. Am venit aici, la Recuperare să beneficiez de toate investigaţiile. Nu-i bine, poate am să am nevoie, eu abia mă internez."

"Stăm atâta timp şi nu facem nimic. S-au stricat aparatele şi stăm şi aşteptăm şi la medic nu mai ajungem şi pierdem toate procedurile."

"Ar trebui să depună eforturi mai mari ca să poată să fie reparat, pacienţii au nevoie de acest aparat. 100% depind de el şi ca să vină pe drumuri e într-adevăr mult mai greu," sunt de părere pacienţii.

Conducerea spitalului mărturiseşte că a făcut nenumărate demersuri, în zadar însă.

Carmen Cumpăt, managerul Spitalului de Recuperare Iaşi: "s-a stricat o piesă importantă, şi anume tubul principal al acestui aparat. Am încercat prin mai multe firme să reparăm această problemă, nu s-a reuşit şi am fost nevoiţi să facem o comandă de această piesă în Franţa, la producător. Se pare că durează, durează încă 2-3 săptămâni până când va fi livrată piesa."

Anual, la Spitalul de Recuperare din Iaşi ajung peste 22.000 de pacienţi din toate judeţele Moldovei, iar 80% dintre aceștia au nevoie să fie testați cu osteo densito metrul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri