Podurile rutiere vor fi expertizate. Primăria va cheltui pentru studiile tehnice 700.000 de lei

Data publicării:
PODU ROS

Podurile rutiere din Podu Roș, Metalurgie și Tudor Vladimirescu sunt de zeci de ani în circulaţie fără să fi fost supuse vreodata unei expertize tehnice care să le stabilească gradul de uzură. Şoferii care le traversează zilnic se plâng de starea lor:

“Unul singur este foarte bun, dar n-aș putea să vi-l spun acum, nu-l țin minte, dar restul sunt la pământ toate. Şi găuri și hopuri și dâmburi și de toate.”

“Aici e o bucățică bună, dar uitați încoace ce e. - Văd că aveți și un bagaj, vă e greu prin denivelările astea? – Da, cum să nu, mă mai trezesc și fără roți, mă mai uit în urmă dacă nu mi s-a dus și roata, știți.”

“De când sunt născută în acest oraș, cel puțin aici, acest pod, înafară de faleza care s-a făcut pe malul râului Bahlui, nu s-a făcut mai nimic. - Nu ați văzut niciodată să se lucreze? - Nu, niciodată.”

Municipalitatea a făcut deja primele demersuri pentru expertizarea podurilor supraterane .

“Am prins în buget banii pentru realizarea acestor studii pentru verificarea podurilor de pe raza municipiului Iași. În buget am prins 700 de mii de lei, în perioada următoare vom scoate la licitație și vom face o selecție legată de specialiștii care vor indica această uzură,” a declarat Sebastian Buraga, purtător de cuvânt al Primăriei Municipiului Iași.

În funcție de concluziile pe care le vor trage experții, primăria va stabili și suma de bani necesară pentru reabilitarea podurilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri