Sari la conținut
News Alert

Poliţiştii din Iaşi îi învaţă pe vârstnici cum să se ferească de înşelătorii

Bilanțul poliției arată că, în primele șase luni ale anului, în municipiul Iaşi, au fost comise 425 de înșelăciuni. Iar majoritatea victimelor au fost persoane vârstnice. Ca să stopeze fenomenul, polițiștii au început să organizeze întâlniri cu pensionarii, pentru a le explica modul în care își pot proteja bunurile.

Una din cele mai cunoscute înșelăciuni, metoda accidentul rutier, este cea care face în continuare cele mai multe victime.

Anca Vîjiac, purtător de cuvânt IPJ Iași: "Polițiștii de la Prevenire au organizat o activitate preventivă la Casa de Cultură Mihail Ursachi din parcul Copou, la care au participat persoane vârstnice predispuse a fi victime a infracțiunilor de înșelăciune prin metoda Accidentul Rutier."

Astfel de întâlniri vor avea loc și în următoarele zile. Joi, polițiștii vor merge la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor.