Sari la conținut

Pregătiţi pentru intervenţii dificile. Pompierii din Bacău au cumpărat echipamente cu fonduri europene

La prima vedere, una dintre autospeciale pare un utilaj de deszăpezire, în realitate însă poate fi folosită și la stingerea incendiilor. Și asta pentru că este dotată cu un rezervor de șapte tone care permite pompierilor să lucreze cu apă și spumă, indiferent de anotimp și condiții meteo.

”Când s-a pornit asocierea, inspectoratul era dotat doar cu autohtone din anul 1971 și nu prea eram siguri că vom ajunge să avem în curte 90% din tehnica de intervenție nouă”, a spus Ion Mihalache, șeful ISU Bacău.

Până în toamnă, Inspectoratul pentru Stuații de Urgență din Bacău va mai primi alte două astfel de autospeciale care vor fi distribuite în județ.

”Acest parteneriat vine practic cu îmbunătățirea tehnică a ISU cu o serie de componente care lipseau aproape cu desăvârșire, și fac această afirmație și în calitate de președinte a Comitetului pentru Situații de Urgență”, a spus Dorian Pocovnicu, prefectul judeţului Bacău.

Valoarea proiectului finanțat prin Programul Operațional Regional se ridică la 26 de milioane de euro. În total, județul Bacău va primi 23 de echipamente moderne. Contribuția locală, a fost în acest proiect de doar 2%, adică 80.000 de euro.

”Sunt convins că aceste echipamente de ultimă generație vin în completarea unei echipe destul de bune de aici de la Inspectorat , o echipă care dacă are doar voință și pricepere și nu are echipamentele necesare sigur că nu poate atinge performanțele și așteptările cetățenilor”, a spus Dragoș Benea, președintele CJ Bacău.

Tot în cadrul acestui proiect, ISU Bacău a primit şi o șenilată dotată cu echipament de prim ajutor. Pe viitor, autoritățile locale se gândesc să acceseze un alt proiect european pentru dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău și cu un elicopter.