Sari la conținut
News Alert

Primăria Iaşi va investi 16,5 milioane de euro în refacerea infrastructurii stradale

În plus, vor fi amenajați 11 kilometri de pistă pentru bicicliști, iar toate cablurile de telefonie și electricitate vor fi introduse în subteran. Lucrări de modernizare vor fi făcute și pe Șoseaua Națională, care va fi transformată în arteră cu sens unic dinspre Podu Roș spre Podul de Piatră. Şi tot în această zonă va fi creată și o parcare cu 86 de locuri.

Gheorghe Nichita, primarul municipiului Iași: "Avem o economie de aproximativ 16,5 milioane de euro pe POR, mă refer la finanțarea europeană din licitațiile care le-am ținut până acum și din lucrările care s-au executat. Vom putea finaliza această lucrare până la 31 decembrie 2015. Durata lucrărilor va fi de nouă luni de zile efectiv, celelalte 3 luni de zile reprezintă alte activități pe care trebuie să le facem."