Primarii au preluat buletinele de vot. În județul Iași, numărul alegătorilor a crescut cu 157, față de primul tur

Data publicării:
SACI BULETINE DE VOTARE

Cei 98 de primari din județul Iași s-au prezentat la sediul Prefecturii, însoțiți de polițiști, și au preluat sacii cu buletinele de vot. Edilii au numărat cu atenție toate ștampilele și documentele, pentru a se asigura că procesul electoral va decurge fără probleme. Unii dintre ei s-au plâns că în primul tur au fost nevoiți să scoată singuri la imprimantă declarațiile pe propria răspundere.

"Le-am verificat mai bine de data asta, pentru că data trecută mi-au lipsit procesele verbale, declarațiile nu erau. Deci nu au fost probleme cu buletinele sau ștampilele de vot, dar lipseau imprimatele și atunci le-am dus eu pe la secții," a spus Ionel Nicuriuc, primarul comunei Șipote. 

Cele 780 de mii de buletine de vot preluate de primari vor fi distribuite în secții mâine după amiază și vor rămâne permanent sub pază.

"Pregătirile sunt în regulă, marea majoritate a secțiilor de votare sunt pregătite, de exemplu în sediile școlilor, unde clasele primare au fost în vacanță. Totul e OK," a spus Cătălin Voicu, secretar la primăria Vânători. 

Dumitru Prigoreanu, primarul comunei Deleni: "Sperăm ca ziua de duminică să fie una frumoasă, iar lucrurile să decurgă normal, fără probleme."

În județul Iași s-au înființat, la fel ca în primul tur, 714 secții de votare, din care 236 în municipiu. Numărul alegătorilor, în schimb, s-a modificat. Duminică vor putea vota încă 157 de ieșeni.

"Diferența față de primul tur se referă la operarea în registrul electoral a deceselor înregistrate în intervalul de timp respectiv, precum și adăugarea persoanelor care au împlinit 18 ani după data de 2 noiembrie," a declarat Marian Grigoraș, purtător de cuvânt al Biroului Electoral Judeţean Iași.

Ca și la primul tur al alegerilor prezidențiale, procesul de vot va începe la ora 7 și se va încheia la ora 21.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri