Record păstrat vreme de 20 de ani: doi cercetători români au stat sub apă 36 de zile 

Data publicării:
record subacvatic

Pe 5 iulie 1994, Ionel Miron şi Constantin Mihai au scufundat în lacul de acumulare Bicaz batiscaful în care aveau să îşi petreacă următoarele 36 de zile - până pe 13 august. În tot acest timp, specialiştii au stat într-un spaţiu de 30 de metri cubi şi au încercat să găsească soluţii pentru a revoluţiona acvacultura. Şi au reuşit.

"Cel mai greu a fost să îţi depăşeşti propriile limite. De exemplu, în prima zi după ce plonjasem batiscaful şi era aşezat pe fundul lacului la 10 metri trebuia ca să intrăm în el. Am deschis un capac de intrare, am dat de bula de aer si cind am intrat in batiscaf deja puteam respira bine," a explicat  Ionel Miron, cercetător.

Constantin Mihai are 73 de ani şi de 55 este scafandru. A adunat până acum peste 6.500 de ore petrecute sub apă. El s-a ocupat de starea tehnică a batiscafului şi a aparaturii: "Ca să nu pierdem legătura cu cei de sus cu care trebuia să fim în legătură permanentă aveam un clopoţel, un clopoţel la noi şi un clopoţel sus care erau legate cu o sfoară şi când trăgeam de trei ori însemna că puteţi coborâ containerul cu hrană şi când trăgeau cei de sus de câteva ori puteţi să ridicaţi că l-am golit"

Nimeni din Europa nu a mai reuşit, până acum, să doboare recordul specialiştilor care au acum peste cinci decenii de activitate în domeniul cercetării. Munca le-a fost răsplătită cu 11 brevete de invenţii. "Cum se comportă păstrăvul domesticit, păstrăvul din sălbatic să îl ţinem în ţarcuri, să facem reproducerea lui dirijată, nemaiputând face migraţii de reproducere, cum se comportă în densităţi diferite, în spaţiu închis," a explicat Ionel Miron, cercetător.

Cei doi cercetători participă acum la şcoli de vară şi încearcă să transmită pasiunea lor tinerelor generaţii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri