Scandalagii reţinuţi cu focuri de armă, în Suceava

Data publicării:
politie sat

B. Costică şi P. Costică, ambii de 32 de ani, recidivişti, au început scandalul duminică dimineaţă. Când angajaţii din bar au realizat că situaţia le-a scăpat de sub control, au sunat la poliţie. Bărbaţii nu s-au lăsat intimidaţi nici măcar la vederea oamenilor legii şi au continuat să distrugă bunurile din local.

Abia la sosirea unui echipaj de la Serviciul de Acţiuni Speciale al IPJ Suceava, care a tras trei focuri de avertisment în plan vertical, bărbaţii au putut fi reţinuţi şi încătuşaţi.

"Cele două persoane au fost conduse ulterior la sediul postului de poliţie fiindu-le documentată activitatea infracţională. În baza probatoriului administrat, aceştia au fost introduşi în arestul IPJ Suceava pentru 24 de ore, în sarcina acestora reţinându-se săvârşirea a nu mai puţin de trei infracţiuni: ameninţare, distrugere dar tulburarea liniştii şi ordinii publice," a declarat Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.

Scandalagii se află acum în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Suceava.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri