Sari la conținut

Se caută voluntari la Iaşi. 78 de copii cu boli grave au nevoie de atenţie şi afecţiune

În urmă cu două luni, curtea Centrului de Plasament Sfântul Andrei din Iaşi era plină. 12 voluntari americani îşi dedicau timpul şi afecţiunea celor 78 de copii cazaţi aici care suferă de autism, boli de inimă sau sindrom Down. După plecarea voluntarilor, reprezentanţii centrului au făcut eforturi să găsească noi ajutoare, însă tinerilor din România le lipseşte spiritul civic, cred angajaţii. Doar trei studenţi vin câteva ore pe săptămână.

"Sunt prea puţini trei oameni care au încercat să înlocuiască 10-12 cât aveam în mod permanent prin studenţii americani," a explicat Georgeta Ciobanu, director Centrul de Plasament ''Sfântul Andrei'' Iaşi. 

După plecarea voluntarilor americani, munca angajaţilor aproape s-a dublat. Un singur educator trebuie să aibă grijă de 11 copii cu boli grave, care necesită supraveghere continuă.

"Copiii mănâncă în două etape, avem nevoie de ajutor neapărat din cauză că ei rămân singuri atât timp cât eu merg cu dânşii la masă," spune Lenuţa Pascu, educator.

Tinerii găsesc numeroase motive să nu se implice în activităţi de voluntariat: 

"Nu mi-a plăcut să mă implic în activităţi extracuriculare şi am vrut doar să mă dezvolt personal prin activităţi proprii."

"N-am avut timp şi nu ştiu, nu m-a tentat până acum. Comoditatea, suntem prea comozi..."

"Sunt voluntari care constată că nu le mai plac poate activităţile derulate, alţii au invocat lipsa timpului," a adăugat Andreea Tofan, coordonatorul centrului de recrutare de voluntari.

Angajaţii centrului de plasament au însă nevoie de ajutor. Teodora Racoveanu, psihopedagog: "Facem apel la voluntari, este o activitate foarte plăcută, o să vă placă dacă veniţi să lucraţi cu ei, fiecare copil este extraordinar în felul lui şi o să aveţi multe satisfacţii." 

Pentru a deveni voluntar într-un centru de plasament trebuie respectate doar câteva condiţii. "Este vorba de o cerere pe care persoana respectivă să o depună, va fi o evaluare psihologică şi, bineînţeles, disponibilitate de timp şi voinţă," a spus Tiberiu Bantaş, purtătorul de cuvânt al DGASPC Iaşi.

Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi are un deficit de peste 400 de angajaţi, în special pe posturile de îngrijitor şi infirmier.

Reporter: Zica Costîn
Operator: Alex Doroftei
Editor imagine: Leonard Ungureanu
Editor text & web: Diana Cîrlan