Șeful Poliției Locale din Iaşi, demis din cauza traficului

Data publicării:
TRAFIC AGLOMERAT IASI

"Am cerut poliției locale, respectiv domnului comandant Grumeza, să-i organizăm în câteva puncte cheie, pentru că nu peste tot era aceeași situație. Paradoxal, mă așteptam ca domnul Grumeza să reacționeze mult mai repede și mult mai bine, din două motive: sunt șeful lui direct, mă preocupă starea poliției locale Iași. Pun mâna pe telefon, sun. Întreb câți oameni avem la stradă? Opt. Vreau să știu unde. Trebuie să fie pe strada Palat, nu erau," a povestit Mihai Chirica, primarul Iașiului.

Situația ar mai putea dura cel puțin două luni până când ar putea fi implementat sistemul de management al traficului. Este nevoie să se elimine însă toate actualele probleme.

Actualul șef aș poliției locale a anunțat că își va da demisia, prin urmare primarul trebuie să numească în perioada următoare un înlocuitor.



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri