Sari la conținut

Simulare la UMF Iaşi. 1.200 de elevi şi-au testat cunoştinţele în domeniul anatomiei umane

Organizatorii concursului spun că, în acest an, numărul participanţilor practic s-a dublat, comparativ cu simularea din 2014. În acest an 1.200 de tineri au dat examen scris la testarea organizată la sediul universităţii.

Subiectele au fost concepute de către studenţii de la toate facultăţile din cadrul UMF, iar testul a fost de tip grilă.

Organizatorii spun că au pregătit acest examen pentru ca tinerii care vor să urmeze o facultate în cadrul universităţii să ştie cu exactitate care este nivelul lor de pregătire şi pe ce tematici vor trebui să mai insiste astfel încât să poată promova examenul de admitere din vară.