Soluție inedită pentru satele îmbătrânite. Un primar din Botoșani oferă gratuit case tinerilor care se mută în comună

Data publicării:
LOCUINTE PENTRU TINERI

Patru familii s-au interesat deja de locuințele primăriei, iar una dintre ele se va muta deja la începutul anului 2016. Familia Asimionesei din Mileanca, localitate aflată la 30 de kilometri distanță, este una dintre ele. Mama și cei șase copii vor deveni locuitori cu acte în regulă ai comunei Concești de la începutul anului viitor.

"Sincer, nici nu-mi venea să cred, când l-am sunat pe domnul primar și am fost în aceeași zi și mi-a arătat casa vă spun sincer că am început să plâng de bucurie," povesteşte femeia.

Depopularea comunei Concești a început acum 10 ani. În timp mai bine de 300 de tineri au plecat să își facă un rost în altă parte.

Petronela Iancu, director Școala Gimnazială Concești: "copii s-au născut din ce în ce mai puțini, tineretul este plecat în străinătate. Deja anul acesta am avut prima clasă simultană la școala centru formată din copii de clasă pregătitoare și clasa a II-a."

Pentru a diminua fenomenul îmbătrânirii populației primarul spune că vrea să convingă cât mai multe familii să se mute la Concești. Are și o condiție, să fie familii care au cel puțin 4 copii, iar cei mici să meargă neapărat la școală.

"În primă fază, ne-am interesat câte case ar fi disponibile în Concești, la asfalt, la drumul principal, câte case ar fi de vânzare. E un număr de 6-7 case care ar fi de vânzare. și am alocat suma de 250.000 de lei," a explicat Costel Nazare, primarul comunei Concești.

Comuna Concești are în acest moment 1800 de locuitori.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri