Spectacol grandios în deschiderea noii stagiuni a Operei Naţionale Române Iaşi 

Data publicării:
opera 2

"Este un spectacol eveniment, un spectacol foarte cerut şi foarte îndrăgit de public, care s-a bucurat de foarte mare succes atunci când l-am jucat în sală. Aceasta este motivul pentru care ne-am dorit să realizăm acest spectacol în aer liber," a spus Beatrice Rancea, managerul Operei Naţionale Române Iaşi.

Invitaţii speciali sunt soprana Elena Moşuc, belcantistă renumită pe marile scene internaţionale şi Gonçalo Salgueiro considerat în Portugalia urmaşul reginei muzicii populare portugheze, Amalia Rodrigues. Cei doi au umplut sala Teatrului Naţional în luna aprilie, când au cântat pentru prima dată operfado la Iaşi.

"După debutul nostru aici, am primit foarte multe e-mail-uri, mesaje pe Facebook din toată lumea, spunând că vor să vadă acest spectacol şi sperăm că o să putem arăta spectacolul întregii lumi," a spus Gonçalo Salgueiro.

"Noutatea concertului de duminică va consta în faptul că vom interpreta fado acompaniaţi de orchestră," a adăugat soprana Elena Moşuc.

Pe lângă ariile de operă şi cântecele fado, publicul va avea parte şi de jocuri de lumini, lasere şi artificii. Noua stagiune va începe cu "Lucia di Lammermoor", în regia maestrului Andrei Şerban, operă în trei acte care se va juca în zilele de 23, 25, 28 şi 30 septembrie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri