Spitalul Judeţean Bacău are un deficit de 700 de cadre medicale

Data publicării:
asistente cu spatele bacau

La Spitalul Judeţean din Bacău, din schema de personal lipsesc 700 de angajaţi, din care 90 sunt medici. Asta înseamnă un volum de muncă mai mare pe umerii celor care lucrează în unitatea medicală, mai ales că adresabilitatea în ultimii ani aproape că s-a dublat.

Elena Alistar, şeful Secţiei de Boli Interne: "în medie, un medic în secţia aceasta are cam 15 pacienţi spitalizare continuă, doi pacienţi măcar spitalizare de zi şi pacienţii de la examinarea intrasecţii. Pacientul trebuie examinat cu maximă atenţie, se reduce timpul."

În spitalele din străinătate un astfel de medic specialist se ocupă pe zi de maximum şase pacienţi, adică de trei ori mai puţini decât în spitalul Bacău. Situaţia stă la fel şi în privinţa asistenţilor care îngrijesc chiar şi până la 15 pacienţi pe tură.

"Nu facem meseria după program. La noi meseria o facem după necesităţi. Că, dacă la ora două jumătate vine o urgenţă, eu niciodată nu ma uit a ceas că este ora trei şi mi se termină programul. De cele mai multe ori aşa se întâmplă pe toate turele, nu ne punem geanta pe umăr şi am plecat," a spus Didina Sameş, asistent şef.

În total, în secţia de Boli Interne sunt 30 de asistente. Iar pe tură, nu lucrează mai mult de 7. Tot asistentele sunt cele care preiau şi munca infirmierelor şi a brancardierilor pentru că aici deficitul este şi mai mare.

"Infirmiere 3, 4 într-o tură la 90 de paturi este foarte puţin, şi la gravitatea cazurilor..."

"Pacienţi sunt mulţi, ele câteva trebuie să se împartă în toate părţile, dar oricum suntem bine îngrijiţi," spun pacienţii.

Potrivit conducerii spitalului, soluţii pentru rezolvarea lipsei de personal nu se întrevăd prea curând.

"Principala sursă de finanţare în cazul nostru este CAS care ne decontează nouă serviciile efectuate şi din aceşti bani noi plătim inclusiv salariile oamenilor. Problema este ca fondurile rămân cam aceleaşi de anul trecut, deci nu se poate pune problema de angajări de noi oameni," a explicat Mirela Romaneţ, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Bacău.

Iar între timp, creşte numărul celor care să plece peste graniţe pentru salarii mai mari.

"În anul 2015, până la ora actuală au depus dosare un număr de 29 de cadre medicale, 8 sunt medici şi 21 asistenţi medicali," a spus Anda Dumitrescu, purtătorul de cuvânt DSP Bacău.

Anul trecut, din judeţul Bacău au migrat către spitalele din străinătate aproximativ 100 de cadre medicale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri