Sprijin pentru copiii cu autism. Peste 200 de oameni au participat la un marş pe străzile Iaşiului

Data publicării:
mars autism

Peste 200 de oameni s-au mobilizat la Iaşi în sprijinul copiilor cu autism şi au pledat pentru şansa lor la o viaţă normală.

"Cred că trebuie să îi susținem pe copii cu autism, cât și pe adulți, pentru că ar trebui să îi integrăm mai bine în societate pentru că și ei sunt egali cu noi."

"Mesajul este, în primul rând, de apropiere, de înțelegere, de solidaritate."

"Dincolo de a-i accepta pe acești copii, trebuie să facem ceva mai mult pentru ei pentru ca într-adevăr să aibă o viață bună în ceea ce înseamnă integrarea lor în școală," au spus cei care au participat la eveniment. 

Marşul diversităţii s-a încheiat la Sala Polivalentă, unde copiii cu autism au participat la un meci de fotbal organizat special pentru ei. Parteneri în competiţie le-au fost oameni de afaceri și reprezentanți ai administraţiei locale.

"Ca de fiecare dată zicem că trebuie să sprijinim și noi, să fim solidari cu tot ceea ce înseamnă persoane care au nevoie de noi. Așa cum am spus, sportul înseamnă solidaritate, sportul înseamnă speranțe și, credem noi, o astfel de acțiune poate să vină mai aproape de cei care pot fi integrați pentru că, înainte de toate, ei sunt niște copii absolut normali," a spus Mihai Chirica, viceprimarul Iaşiului.

Carmen Ghercă, director ANCAAR Iași: "Aceste activități de astăzi au loc în cadrul campaniei Arată că îți pasă, ajunsă la cea de-a șasea ediție, o campanie prin care noi marcăm în fiecare an ziua de 2 aprilie, care este Ziua Internațională de Conștientizare a Autismulu."

Evenimentele vor continua și joi cu aprinderea unei lumini albastre în fața Primăriei și cu o demonstrație de zumba.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...