Sari la conținut

Studenţii de la USAMV au pregătit un spectacol special pentru profesori: colinde cu versuri personalizate

"Mâine ai intrat în criză, că ai proiect la analiză. Şi-un asemenea proiect, te bagă în colaps direct. Nu-mi fac griji fără motive, referate şi proiecte, mână roata măi băiete," aşa sună unul dintre colindele studenţilor.

Cu rime amuzante în care au criticat cursurile stufoase şi examenele epuizante, studenţii Universitatii Agronomice i-au urat si colindat pe profesori și au reușit să le descreţească frunţile și celor mai exigenţi dintre ei:

"Te strădui puţin mai tare, poţi lua bursa cea mare. Doar de scapi de agrochimie c-o să ai probleme o mie. Nu mai zic de fizio, frate, că înveţi de cazi pe spate. Că celula-i complicată şi n-apuci să o înveţi pe toată. Drept urmare acest fapt, verdict mare: INAPT."

"Norii i-am cam învăţat, dar de topo noi am dat. Stai să vezi aicea carte, ai creioane colorate, e caietul curcubeu, tot îl mulţumeşti cam greu. Un hectar nu ştii cât are, ai restanţa cea mai tare. Totu-i bine cu chimia, dacă-nveţi enometria."

Profesorii s-au declarat impresionaţi de creativitatea studentilor.

Vasile Vîntu, rectorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Iaşi: "De aici sunt şi învăţăminte, sunt şi lucruri pe care ei ni le spun prin aceste versuri, ni le transmit nouă, unele dintre ele poate le ştim, unele nu le ştim, important este că s-au manifestat frumosşi noi am apreciat lucrul acesta."

"Colindele au şi o parte umoristică şi chiar critică pentru ceea ce s-a întâmplat în timpul anului. Evident că şi studenţii pot să ne critice, dar după cum aţi văzut atmosfera a fost emoţionantă, ca la noi la români," a spus şi Gheorghe Săvuţă, prorectorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Iaşi.

Pentru studenţii agronomi urmează trei săptămâni de vacanţă.