Studenţii Universităţii Agronomice au început cursurile. Ministrul Educaţiei a fost prezent la ceremonia de deschidere a anului universitar

Data publicării:
deschidere an usamv 3

Festivitate de deschidere cu fast la Universitatea de Agronomie, unde a început anul universitar. Ministrul Educaţiei, reprezentanţi ai judeţului, dar şi rectorii celorlalte instituţii de studii superioare au participat la deschiderea noului an, când universitatea a înregistrat şi un număr record de studenţi înscrişi.

"Avem o premieră, în sensul că numărul studenţilor se apropie de o mie, la 950 de studenţi, vorbim de studenţii la licenţă la zi. Pentru prima dată în istoria universităţii, dar în acelaşi timp este şi faptul că avem 16 specializări. Niciodată universitatea nu a avut atât de multe specializări," a spus prof. dr. Ioan Ţenu, prorectorul USAMV Iaşi.

"Lucrul acesta, însă, ne obligă la muncă, la calitate, la reponsabilitate pentru a le oferi ceea ce ei aşteaptă de la noi: calitate şi să poată să se încadreze cât mai uşor în câmpul muncii după finalizarea studiilor," a spus prof.dr. Vasile Vîntu, rectorul USAMV Iaşi. 

Printre cei care au optat pentru una din facultăţi se numără şi Dragoş, absolvent al Colegiului "Costachi Negruzzi". A fost admis cu media 9,60.

Dragoş Dumitriu, student în anul I: "am luat această decizie deoarece consider că agricultura este un domeniu care va fi într-o continuă creştere şi, ca principal motiv pentru care am făcut această alegere, a fost cererea pe piaţa muncii foarte mare pentru persoane care se ocupă cu acest domeniu."

La fel ca el, cei peste 900 de studenţi în anul I îşi pun speranţele în alegerea făcută.

"Este o facultate de viitor şi sper ca pe viitor să mă axez pe domeniul ăsta al horticulturii. Eu sunt la ingineria mediului."

"Ştiam de la începutul clasei a XII-a că vreau să vin aici, însă nu ştiam exact specializarea şi m-am hotărât pe parcurs," au spus studenţii.

În total, cinci mii de studenţi urmează cursurile Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Iaşi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri