Sari la conținut

SUCEAVA. În timp ce cânta Hristos a înviat, hoții îi cotrobăiau prin locuință

Polițiștii din Frasin au fost sesizați în noaptea de Înviere, la 1:53, că o locuință a fost prădată. Proprietarul a mers la biserică să ia lumină, iar când a venit acasă a descoperit că un geam era spart. A mers direct în locul în care avea ascunse economiile și a văzut că banii lipsesc: 2300 de lei și 285 de euro.

Anchetatorii au stabilit că spargerea s-a dat la miezul nopții și că au participat mai mulți infractori. Ei au deja un cerc de suspecți.