Talente noi, instrumente vechi. Elevii Liceului de Artă din Iași studiază pe echipamente scoase din uz

Data publicării:
coperta instrumente vechi

Cele mai mari probleme sunt la secţia de percuţie a Liceului de Artă. Aici, jumătate dintre echipamente lipsesc, iar cele care există provin de la Filarmonică şi de la Conservator, de unde au fost scoase din uz.

Marimba la care se pregătesc viitorii artiști are peste cinci decenii. Oricât ar fi de talentați, elevii mărturisesc că au fost puşi în dificultate atunci când au mers la competiţii şi au cântat pe instrumente profesionale.

Ioana Ailenei, elevă: ”Ne este greu cu sonoritatea să ne obişnuim, mărimea instrumentului, chiar şi culoarea instrumentului contează la marimbă pentru piese. Nu sunt obişnuită cu instrumentele care trebuie şi poate da, am greşit din cauza asta la concursuri şi am fost depunctată.”

Maria Ţigăeru, elevă: ”Mi-aş dori să avem o marimbă adevărată şi mai bună şi un vibrafon ca să învăţăm să cântăm 00.16.07.00 nişte timpani care să nu fie uzaţi, instrumente mai bune.”

”Fără aceste instrumente sunt dezavantajaţi faţă de colegii lor din restul ţării care au instrumente şi care studiază zi de zi pe aceste instrumente pe când elevii mei se familiarizează cu ele cu o zi, două înainte,” a explicat și profesorul de percuţie Iustin Rusu.

De-a lungul anilor, cadrele didactice au încercat de nenumărate ori să găsească fonduri pentru instrumente. Au făcut chiar şi concerte pentru strângere de fonduri, în zadar însă. Ar avea nevoie de 20.000 de euro.

”Nu sunt fonduri şi, din păcate, cei care suferă sunt copiii. Prin eforturile noastre nu putem strânge aceşti bănuţi. Facem demersuri în fiecare an, dar din păcate situaţia este aceea pe care v-am prezentat-o,” a spus Dana Barnea, directorul Colegiului Naţional de Artă ''Octav Băncilă'' Iaşi.

Următorul spectacol pe care elevii de la Colegiul Octav Băncilă din Iaşi îl vor organiza în încercarea de a strânge bani pentru echipamente va avea loc pe 2 decembrie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...