Sari la conținut

Tânărul din spatele celei mai spectaculoase campanii politice. Ioan Niculescu a colaborat la crearea imaginii lui Klaus Iohannis în online

Ioan Dan Niculescu este director de creație și comunicare la o agenție de publicitate pe care a înființat-o acum mai bine de 10 ani în Iași. A fost momentul în care a avut curajul să încerce marea cu degetul și să riște aproape totul pe o carte.

”A fost vorba foarte mult timp despre freelancer şi apoi, ca orice lucru construit încet dar bine, în condiţiile în care nu au fost banii vreo motivaţie niciodată, au urmat colaborări până la ceea ce se numeşte agenţie în sensul larg al cuvântului, cred că vor mai trece nişte ani. Pentru că mi-a plăcut întotdeauna să cred că nu numește o anumită formaţiune, suntem un grup de oameni care lucrează cu plăcere şi dacă ne-am avut pentru echipele pe care le-am coordonat un motto, ăsta a fost: în ziua în care ai senzaţia că munceşti, nu mai veni!” povestește tânărul.

Astăzi își împarte timpul între numeroasele proiecte pe care, uneori, le coordonează de pe alte continente:

”Iniţial am plecat în Thailanda şi este o ţară care m-a adoptat şi pe care am adoptat-o la rândul meu şi ne-am crescut un bloc şi o familie adoptivă şi o comunitate foarte frumoasă de prieteni dragi cu aceeaşi viziune, dar din dorinţa de a ne pierde din când în când, am profitat în fiecare an şi am petrecut o lună, două, în funcţie de posibilităţi şi condiţii.”

Ioan Dan Niculescu a demonstrat ca mediul online nu este doar o sursă de informație, ci are și un rol mobilizator.

”Era frica mai departe să nu fim noi dezamăgiţi de feedback-ul pe care l-am fi avut de la români. Dar am ales să le punem pe toate în paranteză şi pur şi simplu să nu ne fie frică, este un mind set pe care odată ce îl adopţi nu te mai poate opri nimic şi noi aveam nevoie să nu existe nimic care să ne poată opri.”

Povestea lui Ioan Dan Niculescu o puteți urmări pe larg, la Turist Acasă.