Sari la conținut

Tot mai mulţi câini comunitari din Moldova au un parazit care se transmite la om

Studiul făcut de profesori de la Facultatea de Medicină Veterinară din Iaşi în regiunea Moldovei a scos la iveală faptul că, de la an la an, numărul câinilor bolnavi a crescut.

Anul acesta, profesorii de la Facultatea de Medicină Veterinară Iaşi au prelevat analize de la 50 de căţei cazaţi în padocurile din regiunea Moldovei.

În Bârlad, rezultatele sunt îngrijorătoare şi asta pentru că, în comparaţie cu anul trecut, numărul animalelor bolnave s-a dublat.

Studiul priveşte transmiterea unor boli de la animale la om. Acest lucru se poate întâmpla prin intermediul ţânţarilor, care pot transmite viermi numiţi dirofilarii.