Sari la conținut

Trotuare de 30 centimetri la Huşi. Lucrarea face parte dintr-un proiect european de 8 milioane de euro

Primăria Huși a asfaltat 35 de kilometri de străzi din oraș. Dar numai șoferii pot spune că au condiții mai bune. Pietonii fac echilibristica pe un trotuar lat de numai 28 de centimetri. Ca si cum nu ar fi suficient trebuie sa depășească și obstacole. Pare mai degrabă o poteca, dar e o strada asfaltata cu bani europeni, printr-un proiect de 8 milioane de euro. 

"Lucrare in bătaie de joc. Făcută de mântuiala! Cum să circulăm noi pe asemenea trotuar, pe bucățica asta așa. Nu se poate! Trebuie un pic mai lat, ca sa poată omul să meargă ca lumea."

"Cum putem. Când pe strada, când pe trotuar. Aici suntem un oraș comunal, cam așa ceva," spun localnicii.

Autoritățile locale spun că nu aveau altă soluție, deși recunosc faptul că lucrarea plătită cu bani europeni nu e nici pe departe europeană. Prin urmare, pietonii trebuie să se descurce cum pot.

Aurel Căciulă, viceprimarul municipiului Huși: "dacă lățimea străzii nu permite să faci trotuar, atâta are primăria in proprietate, de unde poți duci mai mult. Si atunci e prevăzut. Ăla nici nu este trotuar. Ești obligat in spatele bordurii sa pui beton măcar 15-20 de centimetri ca să poți sa protejezi bordura in momentul in care vii cu deszăpezire."

Bordurile au aproape 20 de centimetri, astfel încât distanța dintre garduri și stradă este de jumătate de metru. Din această cauză nu pot fi montate nici indicatoare.

"Să vină ei cu o soluție, să le pună undeva suspendate, pe sus , pe stâlpi, nu știu. O să vină cu o soluție proiectantul probabil. Ei când au făcut proiectul trebuiau să identifice toate locurile în care se pot face trotuare și unde nu. Avem dispoziția să facem unde se poate. Unde e de 3 metri, se face de 3 metri, unde e jumătate de metru, jumate de metru," a spus Emil Savin, directorul firmei de construcții.

Până la sfârșitul anului străzile ar trebui marcate și montate indicatoarele.