Turism în Moldova. Moldoviţa, perla de la graniţă

Data publicării:
MANASTIRE

Moldovița începe sa fie descoperită de turiştii români. Localnicii încearcă să păstreze vii tradiţiile, iar în zonă trăieşte cea mai mare comunitate de huțuli, foști oameni liberi ai padurii. Silvia Poliec este printre cei mai cunoscuți meșteri populari din Moldovița. Brodează cămăși și ițari tradiționali, împletește, coase și țese ștergare și cergi care înfrumusețeaza casele trainice de munte. A învățat toate aceste taine pe când era doar un copil și se mândrește cu aceste talente și astăzi, la cei 73 de ani.

"Se făcea, aduceau acasă la femeile să toarcă că se făcea, semăna cânepă, in și dădeau fuioare, după aceea aduceau ghemele și făceau o clacă, cântau rusește și beau și dansau cu vioară, fluier," povesteşte Silvia Polec.

Dacă ai intrat în casa unui localnic din Moldovița nu pleci fără să stai la masă.

"Am curățat barabule, le-am spălat în două ape și am pus în ceaun să fiarbă. Acum pun mălaiul și sare și cu macahonul pisez. Prima dată se mănâncă cu brânză de oi, cu lapte acru, cu slăitură, cu piftele, orice, numai să ai," povesteşte femeia. 

În Moldovița trăieste şi unul dintre puținii meșteri care mai confecționeaza chișițe, penițele cu care se desenază modelele pe ouă.

Viorel Prindii, meșter popular: "Secretul: răbdare și mână, pentru că, dacă faci o încâlcitura care nu-i, câte sucituri, câte la tabla asta, degeaba lucrezi. Ea trebuie sa fie perfecta dupa acul ăsta, învârtita de așa natură și îmbinarea să fie una peste alta."

Mănăstirea Moldovița, monument UNESCO, este vizitată anual de sute de mii de turiști. Pelerinii care caută liniștea pot opta si pentru Mănăstirea Acoperamântul Maicii Domnului aflat pe o culme retrasă din apropierea satului.

Filoteia Casandrei, maică stareță la Mănăstirea Acoperamântul Maicii Domnului Moldovița: "oamenii de astăzi caută mult liniștea, mănăstirile mari sunt mult mai populate. Dar când găsesc o mănăstire mai retrasă aici se simt mai bine pentru că și ei vin dintr-o lume obosită și doresc undeva un loc mai retras, mai liniștit. Noi oferim la toți pelerinii și creștinii o masă din ceea ce avem fără ceva în schimb. Avem câteva chiliuțe pentru cazare și aici se pot odihni și trupește."

În Moldovița sunt trei trasee turistice montane care pot fi parcurse pe jos, cu bicicleta sau off-road. Cel mai cunoscut este traseul Argel-Obcina Feredeului care poate dura și o zi întreagă dacă turiștii aleg să facă un popas prelungit la stână pentru o masă câmpenească.

Mugurel Balabașciuc, ghid turistic: "pe o porțiune din acest drum a călcat și împărăteasa Austro-Ungariei de pe atunci, Maria Tereza, acest drum a fost construit special pentru ea, fiind invitată la inaugurarea liniei căii ferate înguste forestiere. Celelalte două trasee montane sunt, fac legătura dintre localitatea noastră Moldovița și comunele învecinate, Breaza, Izvoarele Sucevei, Moldova Sulița."

Pentru turiștii care nu cunosc zona este bine sa fie însoțiți de un ghid local pentru a nu se rătăci şi chiar să treacă granița în Ucraina. Un ghid costă 100-120 de lei pe o zi.

Și mocănița este pregătită să-i plimbe pe turiști pe traseul Moldovița - Argel care a fost redeschis pe 1 mai.

Nelu Popescu, mecanic: "până la toamnă în fiecare weekend același program cu aceleași ore, deci la 10:00 și a doua cursă la ora 14:00, luna lui iulie și august în fiecare zi tot 10:00 și 14:00. Cine vrea să închirieze tren la orice oră și la orice zi suntem dispuși să pornim această locomotivă."

Biletele pentu o cursă sunt 15 lei pentru copii și 25 de lei pentru adulți. Mai multe pensiuni și case de vacanță oferă locuri de cazare de la 50 de lei camera, pâna la 120 de lei cu demipensiune inclusă.

"Avem cinci camere pe care le putem închiria, ori la grupuri, ori la diferite persoane, la 50 de lei camera. Au bucătărie, au sală de mese, un foișor - masa doar la cerere și avem produse din gospodărie proprie, lapte, carne tot din gospodărie proprie, avem și un solar, în vară legume, un păstrăv care se poate face la grătar," a explicat un administator de pensiune. 

Un alt obiectiv de vizitat în Moldovița este Muzeul Oului Lucia Condrea, o expoziție de artă permanentă care cuprinde peste 5.000 de ouă din toată lumea.

Accesul la Moldovița dinspre Suceava se face pe drumul național 17 pâna la Vama de unde mai sunt 18 kilometri pe drumul județean 176. O altă variantă este prin Rădăuți, Pasul Palma și Izvoarele Sucevei, asta în cazul în care alegeți sa vedeți și mănăstirea Sucevița pe același traseu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri