Sari la conținut

Turul României pe două roţi. Un septuagenar din Piatra Neamț călătorește prin țară cu bicicleta 

Gheorghe Ciupercă are 72 de ani, iar de mai bine de 50 de ani străbate ţara-n lung şi-n lat. Nu oricum, ci pe bicicletă. A parcurs până acum peste 400.000 de kilometri şi încă nu s-a oprit. A vizitat 13 ţări din Europa şi a făcut turul României de 41 de ori.

"M-am născut cu dragostea asta pentru drumeții...să nu fiu despărțit de bicicletă. Doar în caz de vreme rea. Atât renunț," spune bărbatul.

Pasiunea pentru călătoriile pe două roți a început atunci când avea 13 ani. Și-a dorit la început o trotinetă, dar reprezenta o dorință mult prea scumpă pentru o familie cu 4 copii. La 17 ani însă s-a angajat și și-a cumpărat din salariu prima bicicletă: "Am făcut stagiul doi ani, în '65 am venit din armată, n-am avut posibilitatea să-mi iau, iar în '66 mi-am luat Diamantul de la care v-am arătat factura, de la un căpitan. Am făcut primul tur cu ea prin Ploiești, Târgoviște, Pitești, Sibiu, Brașov, Voineasa...Voineasa, Brezoi, Voineasa, Valea Oltului, Sibiu, Făgăraș, Brașov și-acasă."

Destinațiile care i-au rămas la suflet sunt Londra, Rotterdam, Franța sau Germania. Printre locurile preferate în care își dorește să ajungă în fiecare an se numără și litoralul.

"Și-am să merg pe litoral, și-am să stau tot la fel, și-am să mai fac, m-am gândit eu, înainte de-a ajunge pe litoral, să fac traseul ăsta. Să mă duc Brașov, Câmpulung-Muscel, Câmpulung-Muscel - Sibiu."

 Ține și un jurnal de călătorii, în care notează fiecare experiență trăită: "Sigur, cel mai bun prieten e natura. Dacă citiți acolo, natura mi-a fost cel mai devotat prieten, eu ei și ea mie - eu, un om simplu și îndrăgostit de viață și de bicicletă. Să facă și alții ce fac eu, şi, la rândul lor, să se bucure." 

Întreaga poveste a renumitului biciclist din Piatra Neamț o puteți afla din emisiunea Turist Acasă.

Reporter: Teodora Tompea
Operator: Ceciliu Tabără
Editor imagine: Ciprian Iacob
Editor text/web: Diana Cîrlan