Vacanţă dedicată voluntariatului. Zeci de adolescenţi ajută copiii din centrele de plasament

Data publicării:
VOLUNTARI PLASAMENT RADAUTI

Cu jocuri, Constantin le explică noţiuni de algebră copiilor din centrele de plasament. Aşa, cei mici reușesc să înțeleagă mai uşor materia.

"Încercăm să facem cât mai multe jocuri, să îi atragem. Copilașii au nevoie să își acopere golurile," spune Constantin Tomulesi, voluntar.

Alți 14 voluntari, cu toții elevi de liceu, își petrec vara ajutându-i pe copiii din centrele de plasament să își dezvolte imaginația și abilitățile de comunicare.

"Trebuie să îți placă copiii și să vrei să dai ceva mai departe. Am auzit foarte multe lucruri nu prea drăguțe despre centrele de plasament, dar nu e deloc așa."

"M-am gândit că, în loc să-mi irosesc timpul cu uitat la televizor sau la seriale, aș putea să ajut comunitatea."

"Sunt foarte bine dispuși și asta îmi creează și mie o stare de confort și de veselie. Am tot auzit, voluntariat, voluntariat și am zis să încerc și eu."

Iar ajutorul pe care îl oferă tinerii este bine venit, mai ales că Direcția de Asistență Comunitară și Protecția Copilului funcţionează cu un deficit de peste 400 de salariați.

Lucian Părpăuță, director centrul de plasament Ioan Holban: "există o lipsă de personal și ajutorul voluntarilor. E bine venit, în special pentru copiii care au probleme în achizițiile școlare. Personalul nostru, la fel ca în fiecare vacanță, lucrează în vederea recuperării informațiilor pe care copiii nu le-au primit în școală din varii motive, dar, cu ajutorul voluntarilor, putem face mai mult."

Voluntarii merg la orfelinate de patru ori pe săptămână și petrec cu cei mici câte două ore.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri