Zece mii de pelerini au ajuns la Iași pentru sărbătoarea Cuvioasei Parascheva 

Data publicării:
jandarm coada pelerini

Sute de pelerini s-au închinat deja la moaştele Sfintei Parascheva, iar alte câteva mii aşteaptă, în Curtea Catedralei Mitropolitane, într-un şir care se intinde pe câteva sute de metri.

Preoţii au decis, pentru prima oară, ca racla cu moaştele sfinte să fie scoasă din biserică mai devreme cu două ore decât era prevăzut inițial, pentru că oamenii s-au adunat în curtea catedralei încă din timpul nopții. 

Racla a fost scoasă din biserică și purtată de preoți, într-o procesiune care a durat aproximativ 20 de minute. La final, a fost așezată sub un baldachin împodobit cu flori.

Alături de racla cu moaștele Sfintei Parascheva, anul acesta, se află și moaștele Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, aduse de la Biserica "Sfântul Gheorghe - Nou" din București.

De siguranța pelerinilor se ocupă peste o sută de jandarmi mobilizați în zonă.

Credincioşii care au vrut să ajungă primii lângă racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva au stat încă de joi noapte în curtea Mitropoliei. Ca să le scurteze aşteptarea, preoţii au decis să devanseze cu două ore scoaterea moaştelor din Catedrală.

Credincioşii au venit cu speranţa ca rugăminţile să le fie ascultate: "Am venit mai mult să ne rugăm pentru sănătate. M-am rugat pentru fina care este grav bolnavă."

"Pentru sănătate, pentru copii, să ia bacalaureatul."

"E al treilea an când vin la moaşte. Şi mulţumesc lui Dumnezeu că pot să ajung de fiecare dată. Şi mă simt foarte liniştită când plec de aici."

La ora 6 şi 30 de minute, aşa cum era programat, moaştele Sfintei Parascheva au fost purtate într-o scurtă procesiune în jurul catedralei mitropolitane. Rândul de pelerini creşte de la o oră la alta, așa că forțele de ordine au impus un ritm alert celor care se închină. Prin faţa raclei trec aproximativ 30 de persoane în fiecare minut.

De siguranța pelerinilor care stau la rând se vor ocupa jandarmi din Bacău și Constanța, iar misiunea lor a început de la miezul nopţii. "De la începutul acestui eveniment nu au fost înregistrate incidente nedorite, nu am aplicat sancțiuni contravenționale și nu a fost nevoie de niciun fel de intervenție," a declarat Marius Țăranu, purtătorul de cuvânt al Grupării Mobile IJJ Bacău. 

Organizatorii pelerinajului estimează că până pe 14 octombrie la Iaşi vor sosi peste 250 de mii de credincioşi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri