Sari la conținut

Zeci de vameși sunt urmăriți penal 

Acuzațiile aduse celor 16 vameși sunt de luare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual și folosirea unor informații care nu erau destinate publicității. În cazul celor 16 polițiști de frontieră se adaugă și acuzația de constituire și aderare la un grup infracțional.

În dosar mai este anchetat un consilier din cadrul Direcției Vamale Iași și 6 persoane ce făceau contrabanda cu ţigări din Ucraina prin Vama Siret.

În perioada august 2008 – februarie 2009, ar fi fost introduse în România, în mod ilegal, 286.240 pachete de ţigări din Ucraina. Toate transporturile s-au realizat cu sprijinul unor polițiști de frontieră și lucrători vamali.

Este vorba despre 35 de transporturi efectuate prin punctual de frontier Siret, din județul Suceava.

Potrivit anchetatorilor, grupul a fost constituit și coordonat de un preot dintr-o localitate din județul Botoșani.

Anchetatorii susțin că pentru fiecare transport, contrabandiștii plăteau câte 50 de lei polițistului de frontieră care verifica actele și 100 de lei ofițerului vamal care verifica mașina.

Valoarea prejudiciului la bugetul de stat a fost estimate la 1,5 milioane de lei.