Sari la conținut

1 Iunie | Jandarmii bihoreni au simulat o acțiune antiteoristă. Pompierii au primit vizita copiilor

La scurt timp de la apelul la 112, jandarmii au pornit în urmărirea tâlharilor. A fost nevoie să îi someze de mai multe ori ca să-i oblige să se predea, după care i-au încătușat.

Demonstrația trupelor speciale i-a impresionat pe copiii care le-au trecut pragul de 1 Iunie.

"Cel mai mult mi-a plăcut exercițiul jandarmilor cu mașina, cum i-au reținut pe răufăcători."

Un alt moment care le-a atras atenția celor mici au fost exercițiile de dresaj canin. Cei trei câini ai Jandarmeriei bihorene au demonstrat cum imobilizează o persoană agresivă. Situația a fost cu atât mai palpitantă cu cât printre voluntari s-au aflat și elevi

"El este Max și de patru ani face parte din dotarea Jandarmeriei Bihor. De regulă participă la misiuni de restabilire a ordinii publice dar și astăzi s-a descurcat exemplar fiind aplaudat la scenă deschisă de cei care au venit să îl vadă", a relatat Claudiu Mihuț, reporter Digi24 Oradea.

Foto: Facebook Jandarmeria Bihor

"- Mi s-a părut interesant și cum i-a dresat.
- Nu ți-a fost frică când ai văzut că vine câinele spre tine?
- Puțin, dar știam că nu se poate întâmpla nimic."

Copiii au admirat echipamente de protecție și armele pe care jandarmii le folosesc la intervenții.

"Mi-a plăcut arma cu lunetă pentru că trage cel mai tare din prima un glonț și gata."

Și sediul ISU Crişana a fost deschis azi copiilor. Salvatorii le-au arătat cum funcționează mașinile de intervenție şi cum se stinge un incendiu.

foto: ISU Crişana

Reporter: Claudiu Mihuț
Operator: Gabor Szilagyi