11even Oradea | Sute de orădeni au ascultat poveşti de viaţă spuse în 11 minute

Data actualizării: Data publicării:
11even

11 personalități, 11 minute, 11 lecţii de viață. Este reţeta de succes a evenimentului 11even care a avut loc vineri la Oradea. Organizată de Fundația Comunitară Oradea, această ediţie a ajutat la strângerea unor fonduri pentru Fondul Științescu, dedicat proiectelor educaționale.

Sute de orădeni au fost prezenţi, vineri seara, în Sala Filarmonicii, pentru a asista la discursurile celor 11 invitaţi. Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătăţii din Guvernul Cioloş, Lucian Mândruţă, jurnalist DigiFM, şi Mirela Retegan, fondatorul Găştii Zurlii, au fost câteva dintre personalităţile invitate la această ediţie 11even.

Mirela Retegan, fondator Gaşca Zurlii: "La conferințele Eleven vin oameni care chiar cred că schimbarea este în noi și caută modele și exemple de povești care să-i inspire. Într-un astfel de eveniment oamenii pot să primească răspunsuri."

Suzana Pletea, director editorial Burda România: "Am înțeles că oamenii chiar se așteaptă să le vorbești despre tine; este importantă sinceritatea, cred, și pentru mine asta e principala încercare. Voi fi de partea cealată a baricadei - de regulă sunt cea care pune întrebările , află despre oameni, scrie despre ei și îi prezintă."

Unele dintre discursuri au ridicat sala în picioare, altele au oferit momente emoţionante. Toate sunt surse de inspiraţie pentru cei care caută să devină mai buni în ceea ce fac.

Zsolt Torok, alpinist: "Vorbim despre curaj - despre adevăratul curaj; frică, cum o învingem, cum ne depășim condiția umană."

Anul acesta discursurile celor prezenți și sumele plătite de public pentru a asista la eveniment vor ajuta la sprijinirea unor proiecte educaţionale.

"Scopul din acest an e strângerea de fonduri pentru fondul Științescu, gestionat de Fundația Comunitară Oradea pentru proiecte în zona educațională, pentru copii din ciclul prima gimnazial primar și liceal", susţine Sorin Constantin, membru fondator, Fundația Comunitară Oradea

Aceasta a fost a șasea ediție a evenimentului 11even de la Oradea.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri