188 de arbori ornamentali vor plantaţi în Oradea în cadrul campaniei de primăvară

Data publicării:
plantari

Angajaţii firmei lucrau joi dupã amiazã în parcul din cartierul Oncea. Talia mare a copacilor a impus sãparea unor gropi pe mãsurã. 

"Se vor planta 188 de arbori de dimensiuni mari, de peste patru metri înălțime și circumferință de 26 de centimetri. Sunt mai viguroși, intră în vegetație mai puternic și, având o masă foliară mai mare, asigură și umbră și un mediu ambiant plăcut", spune Mircea Stejeran, șeful Biroului Servicii Publice din Primăria Oradea.

Sunt specii aduse din import, printre care salcâmi japonezi, tei, arțari și frasini şi platani, care ajung chiar şi la 20 de metri înălţime.

"Sunt niște arbori foarte eleganți, de talie mare", este de părere Florin Pleș, specialist în amenajări peisagistice.

Zonele din oraş în care vor apărea aceşti arbori sunt bulevardul Dacia, străzile Xenopol şi Clujului, Centrul Civic, dar şi în şase parcuri din Oradea.

"Începând de anul acesta i-am impus firmei câștigătoare la licitație să se ocupe și de udarea arborilor timp de doi ani. Acest lucru se va face de trei ori pe săptămână", a precizat Anca Grama, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea.

Campania de plantare va continua până la sfârşitul lunii martie. Pentru cei 188 de arbori Primăria Oradea a plătit firmei aproape 200 de mii de lei.

Reporter: Bogdan Băcilă
Operator: Robert Rezmuves

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri