200 de alergători din ţară şi din Ungaria au participat la crosul montan din Bihor

Data publicării:
crosm montan

Crosul montan a reuşit să aducă la linia de start mulţi alergători români şi maghiari cu experienţă.

"Alerg de 5-6 ani şi fac triathlon. Sunt sportiv amator. Particip de fiecare dată la competiţii de alergare de trail sau alergare montană când am ocazia."

"Sunt din Cluj, vin a două oară, iar competiţia este extraordinar de frumoasă. Alerg pentru o stare de bine. Îmi place mult! Decât să stau să fac o prăjitură mai bine alerg 20 de kilometri."

Dacă pentru unii traseul prin pădure a fost un antrenament intens, pentru alţii a reprezentat o bună ocazie de a admira frumuseţile zonei.

"- Primul concurs din anul asta la care particip.
- Ce v-a făcut să veniţi tocmai aici?
- Îmi place să alerg pe cărări şi vreau să văd cât mai multe zone din România."

"Până la urmă e vorba de distracţie, de lume multă, de prieteni, de a face mişcare, de a ieşi din mediul urban şi din zăpăceala de la servicu."

Distanţele parcurse au fost de 10, respectiv 20 de kilometri.

"Traseul se parcurge pe o buclă de 10 kilometri, cu o diferenţă de nivel de 248 de metri, pozitiv. Cei de la 10 kilometri vor parcurge un singur tur, cei de la 20 vor parcurge două ture", a explicat Jozsef Deme, organizator.

Crosul Thermal Trail Race a fost doar o încălzire pentru alergători. În 25 iunie ei vor putea să participe la cel mai lung triathlon din ţară organizat în Săldăbagiu, iar în 18 septembrie la semimaratonul internaţional Digi Oradea City Running Day.

Reporter: Diana Grad
Operator: Robert Rezmuves

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri