Sari la conținut

642 de sportivi au transformat Oradea în capitala înotului românesc

„Mă gândesc că foarte mulţi dintre copii sunt copiii foştilor înotători, care la ora actuală încep să-şi dea seama că fac mult mai bine două ore petrecute în faţa bazinului sau în bazin decât în faţa televizorului", spune Georgeta Schier, organizatoarea concursului.

Oradea şi-a luat partea leului şi de această dată. Sportivii antrenaţi de Remus Oros, Georgeta Schier sau Zsolt Illes s-au abonat la podium şi în acest an.

„A fost destul de greu, nu prea sunt obişnuit cu 100 de metri. De obicei, fac la antrenament 200 şi mai mult", explică Tamas Sallay, campion naţional.

Competitorii au reuşit să se ridice la nivelul aşteptărilor. La categoria open s-a înotat sub 52 de secunde, sub privirile atente ale fostului campion naţional şi balcanic, Horaţiu Neagrău: „Mi-au plăcut şi rezultatele, mi-a plăcut şi faptul că sunt foarte mulţi sportivi cu o mare deschidere, cu o mare plăcere de-a înota i-am văzut."

Oradea se va întâlni din nou cu înotul de calitate în luna septembrie când este programată a patra ediţie a Cupei Digi.

reporter: Nicolae Mihalcea
operator: Robert Rezmuves