Abonamente reduse în parcarea supraetajată din Oradea

Data publicării:
parcare 290814

Joi dimineaţa, doar 20 de maşini staţionau în parcarea cu 457 de locuri.

"E prima parcare în care am găsit loc, pur şi simplu. Afară erau ocupate locurile şi am intrat", spune un şofer.

Numărul abonamentelor este şi mai mic: doar 10 şoferi au ales să-şi lase maşinile în fiecare zi în parcare. Majoritatea, riverani, care plătesc doar 50 de lei pe lună.

"Eu, în primul rând, n-am garaj. În al doilea rând, aici, în parcarea supraetajată, beneficiez de siguranţă. Abonamentul mi se pare rezonabil."

În această situaţie, Primăria Oradea încearcă să-i atragă pe şoferi prin abonamente mai ieftine: a redus costul acestora de la 130 la 90 de lei. Măsura este temporară.

"Până la primăvară, treptat-treptat, vom ajunge la un preţ de echilibru, care să reprezinte atât un preţ suportabil social, dar şi un preţ care să acopere într-o perioadă rezonabilă, 25-30 de ani, investiţiile în construirea acestei parcări", explică Ilie Bolojan, primarul Oradei.

Edilii încearcă în acest fel să rezolve şi aglomeraţia din zona Parcului Traian, unde se află sediile Prefecturii, ale Consiliului Judeţean şi Poliţiei Bihor. Pentru aceasta, au stabilit ca staţionarea în parcarea supraterană să fie taxată cu un leu şi 50 de bani pe oră, faţă de 2 lei cât costă o oră în parcările galbene de pe stradă.

"Trebuie să ne obişnuim să şi parcăm, plătim parcările dacă vrem maşini."

"Au fost două luni cred că fără preţ, fără tarif. Şi totuşi parcările aici pe stradă erau pline. Nu ştiu ce ar trebui la noi."

Primarul Ilie Bolojan spune că are în vedere construirea altor patru sau cinci parcări etajateîn Oradea.

Redactor: Orsolya Nagy
Operator: Gabor Szilagyi
Editor web: Adrian Laboș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri