Accident cu trei victime, provocat de un bihorean fără permis

Data publicării:
accident interventie SMURD (3)

Trei persoane au fost rănite într-un accident provocat de un bărbat de 45 de ani, din comuna bihoreană Viișoara. Acesta conducea un tractor cu remorcă neînregistrată, fără a poseda permis de conducere. La efectuarea unui viraj la stânga spre un drum lateral, bărbatul nu s-a asigurat și a forțat un șofer aflat în depășire să vireze la dreapta. Totuși, mașina a acroșat remorca trasă de tractor și s-a răsturnat în șanț.

accident interventie SMURD (3)
accident interventie SMURD (3)

Accidentul s-a petrecut luni după-amiaza, puțin după ora 15:30, pe DJ 191, în afara municipiului Marghita. Bărbatul aflat la volanul tractorului se îndrepta spre oraș când a încercat să intre pe un drum lateral, fără să se asigure.

„Astfel, l-a determinat să vireze dreapta pe un tânăr de 19 ani, din municipiul Marghita, care conducea un autoturism și se afla în depășirea regulamentară a tractorului, pentru a evita impactul frontal cu tractorul. Deşi a efectuat manevra de evitare, autoturismul a acroşat partea din spate a remorcii, iar apoi s-a răsturnat în șanțul din partea dreaptă a direcției sale de deplasare”, a transmis purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul Alina Dinu.

În zona accidentului au fost trimise de urgenţă două echipaje de pompieri de la Marghita, autospeciala de descarcerare, o ambulanţă şi echipajul SMURD Oradea.

„Forțele de intervenție au acordat îngrijirile necesare șoferului autovehiculului, care prezenta traumatism cranio-cerebral și hematom parietal, și unei pasagere (de 20 de ani – n.n.) cu traumatism cranio - cerebral minor, contuzie și plăgi, procedând simultan la descarcerarea unei victime prinse între fiarele contorsionate, sub autovehiculul răsturnat. Tânăra încarcerată, în vârstă de 17 ani, care prezenta traumatism cranio - cerebral, plagă deschisă și suspiciune de fractură umăr, a fost evacuată de către pompierii militari, asistată medical și predată ulterior echipajului de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Crişana, căpitanul Camelia Roşca.

Toate cele trei victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Oradea.

Accidentul este investigat de poliţiştii de la Serviciul Circulaţie Bihor.

Editor web: Adrian Laboş
Foto: ISU Crişana

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri