Ady Endre, poetul "Micului Paris"

Data publicării:
muzeu Ady Endre

Pentru el Oradea era "un mic Paris" şi a preferat să rămână în burgul de pe Crişul Repede în loc să meargă la Budapesta. Este vorba despre unul dintre cei mai cunoscuţi poeţi din literatura maghiară, Ady Endre. În memoria lui, în oraşul pe care l-a iubit atât de mult a fost amenajat un muzeu. Clădirea de patrimoniu adăposteşte volume din opera scriitorului, ediţii princeps şi numeroase documente.

Considerat una dintre cele mai importante figuri ale literaturii maghiare, Ady Endre s-a născut în 22 noiembrie 1877, într-o localitate din judeţul Satu Mare. Destinul său a fost strâns legată de Oradea, oraş pe care l-a ales în detrimentul Budapestei pentru a-şi desăvârşi cariera de poet şi jurnalist.

"Ady Endre s-a îndrăgostit de oraşul acesta pentru că, de fapt, şansele erau aceleaşi, locurile de muncă aceleaşi, adică nu trebuia să meargă în Budapesta", povesteşte Zoltan Imre, muzeograf.

Poetul a trăit aproape patru ani în oraşul de pe Crişul Repede, unde a scris şi a colaborat cu diverse publicaţii locale. Ca dovadă a importanţei lucrărilor sale, autorităţile orădene i-au dedicat un muzeu, inaugurat în 1955.

"Ady era pacifist. Niciodată nu a avut probleme cu politica. Nu era nici poet comunist, nici liberal, nici poet democrat, el era un artist care, dacă putem spune, era literar, simbolic", explică Zoltan Imre.

Clădirea în care funcționează muzeul memorial Ady Endre era foarte populară printre intelectualii orădeni de la început de secol al XX-lea. În acele timpuri, acolo funcţiona un local, a cărui terasă era unul dintre locurile preferate de tânărul poet.

"Era un loc în care boema Oradei degusta un pahar de vorbă. Acest loc este amprentat, dincolo de farmecul lui arhitectural, de personalitatea extraordinară a poetului Ady Endre", susţine Ramona Novicov, critic de artă.

Muzeul care îi este dedicat găzduieşte o expoziţie care pune accentul pe prezentarea vieţii şi activităţii de publicist a lui Ady Endre. Vizitatorii află informaţii şi despre activitatea poetului în cadrul mişcării literare "Ziua de Mâine".

"Muzeul se întinde pe un singur etaj, având o sală de expunere şi două încăperi laterale. Într-una din aceste încăperi este expus chiar biroul poetului Ady Endre pe care l-a folosit în redacţia ziarului Jurnalul Orădean pentru care a scris în acele vremuri", a aflat Anca Deac, reporter Digi24 Oradea.

"Ady a înţeles şi a exprimat ca nimeni altul spiritul modernităţii acestui oraş pe care l-a iubit foarte mult. El i-a zis micul Paris de pe malurile Peţei", spune Ramona Novicov.

Ady Endre s-a stins din viaţă la doar 42 de ani. În poezia lui, influențată de Baudelaire și Verlaine, poetul scrie despre dragoste, moarte, religie, bani sau război. Muzeul memorial dedicat poetului este deschis de marţi până duminică.

Reporter: Anca Deac
Operator: Florin Lucuţa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...