Sari la conținut

Afacere de familie cu 100.000 de turiști

În satul Mara, la poalele munților Gutâi, se află păstrăvăria familiei Vancea. Afacerea a fost deschisă în urmă cu aproape un deceniu, într-o zonă de o frumuseţe de basm. Totul a început de la unul dintre cei doi băieţi ai soţilor Vancea.

"Am observat că la copil îi plăcea să pescuiască foarte mult și, uite așa, mi-a venit ideea să îi fac ceva care, probabil, o să îi placă și cam asa a început ideea", povesteşte Alex Vancea, proprietarul afacerii.

Păstrăvul crescut în Mara este originar din America de Nord și a fost adus pentru prima dată în România la începutul secolului trecut, la Valea Putnei. Capul familiei, în vârstă de 46 de ani, se ocupă personal de păstrăvărie, în timp ce soţia sa munceşte în bucătărie, alături de angajaţii săi. În restaurant sunt serviţi chiar şi sute de păstrăvi într-o singură zi.

"Fac ceea ce îmi place și fac cu drag! În mare parte lucrăm noi, familia. Și avem câteva fete care ne ajută, sunt foarte harnice și - împreună - facem o echipă", spune Lenuța Vancea, proprietara afacerii.

"Specialitatea casei este chiar păstrăvul prăjit în făină de mălai, preparat din care, în perioadele pline, restaurantul vinde chiar și o mie de porții pe zi", a transmis Izabela Jurasko, corespondent Digi24 Oradea.

Răsplata pentru implicarea celor doi soţi stă în numărul de turiști care le trec pragul - aproape 100 de mii în fiecare an. Clienții vin la Mara din toate colțurile lumii. Sunt atraşi de aerul tare de munte, dar şi pentru gustul desavârșit al păstrăvului.

"- Totul este minunat aici!
- Păstrăvul cum e?
- Păstravul e minunat, vreau și pentru acasă!"

"Minunat, proaspăt, bun, bine gătit."

"Mă bucur că sunt oameni care vor să facă ceva, să intreprindă. Se poate și în România."

Pe lângă partea de păstrăvărie și restaurant, familia Vancea are și o mică pensiune. Pe 35 hectare au dezvoltat o mică fermă cu oi, capre, porci și găini; astfel, toate produsele folosite în bucătăria restaurantului sunt din producție proprie, 100% naturale.

Reporter: Izabela Jurasko
Operator: Kristian Kosa