Sari la conținut

Afaceri cu cheltuieli zero. Firmele dintr-un centru de afaceri din Bihor nu plătesc chirie, curent şi încălzire

Centrul de afaceri din Oşorhei are o suprafaţă de aproape 500 de metri pătraţi, iluminată şi încălzită cu ajutorul a 240 de panouri fotovoltaice şi două turbine eoliene. Împreună, acestea produc 90 de kilowaţi oră.

"Această turbină porneşte când viteza vântului depăşeşte 2,5 metri pe secundă. Puterea totală pe care o dă este de 5 kWh pe oră", a observat Laura Breb, reporter Digi24 Oradea.

„Este o clădire autosustenabilă, asta înseamnă că îşi produce singură curent şi căldura. Nu vom plăti pentru curent, nu vom plăti pentru căldură", a precizat Ioan Pop, primarul comunei Oşorhei.

Pe lângă aceasta, companiile din domeniul energiei verzi care şi-au stabilit sediul în clădire nu vor plăti chirie timp de cinci ani. Este o cerinţă a proiectului transfrontalier prin care s-a realizat investiţia. Oferta centrului de afaceri a atras deja atenţia oamenilor de afaceri.

„Sunt întrunite toate elementele necesare schimbării atitudinii pe de o parte a proiectanţilor, pe de altă parte a executanţilor şi, nu în ultimul rând, a beneficiarilor clădirilor", este de părere Constantin Jurcă, proiectant de case pasive.

Investiţia în moderna clădire din Oşorhei a fost de de 737 de mii de euro, din care 7% a fost contribuţia primăriei locale.

„Deocamdată costurile instalaţiilor sunt destul de ridicate şi timpul de amortizare variază în funcţie de valoarea investiţiei", spune Lajos Novotni, preşedintele Asociaţiei pentru afaceri Hajdu-Bihar, Ungaria.

Partenera edililor din Oşorhei în cadrul proiectului a fost o primărie din Ungaria. La rândul ei, aceasta a ridicat o clădire similară.

Următorul pas este ca administraţia din Oşorhei să încheie contracte de închiriere cu firmele interesate.

Reporter: Laura Breb
Operator: Gabor Szilagyi
Editor web: Adrian Laboş