Afaceri la sate, cu bani europeni. Jumătate de miliard de euro au fost atraşi în Bihor din fonduri europene

Data publicării:
proiecte sate

Attila Szabo este inginer agronom, iar de mai bine de 10 ani se ocupă de întreţinerea unei livezi de caişi, meri şi pruni. Acum trei ani a reuşit să-şi extindă plantaţia de pe dealurile de lângă Oradea printr-un proiect în valoare de 50 de mii de lei, câştigat prin programul naţional pentru dezvoltarea rurală.

"Banii primiţi i-am folosit pentru a extinde livada.Livada nouă se extinde pe suprafaţa de 1,2 hectare plus plantaţia veche."

Exemplul pomicultorului nu este unic în Bihor, care, potrivit datelor Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltarea Rurală, este judeţul cu cele mai mari sume atrase în ultimii şase ani.

"Vorbim aici de aproximativ 4 mii de proiecte care au o valoare de 500 de milioane de euro", a calculat Cristian Buzlea, directorul Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltarea Rurală.

Fonduri europene au fost atrase şi pentru proiecte care, deşi sunt puse în practică în mediul rural, nu au legătură cu agricultura. Este cazul lui Marcel Slezinger, unul din puţinii meşteri pietrari din Bihor. A reuşit să atragă peste 160 de mii de euro din fonduri europene, din care a cumpărat aparatură şi a înfiinţat 7 locuri de muncă în atelierul aflat lângă Oradea.

"Noi dorim să punem în valoare meşteşugul cioplitului în piatră cum se face după metode tradiţionale, dar proiectul ne-a dat ocazia să achiziţionăm şi o sculă foarte bună, cu care completăm partea de muncă manuală", explică meşterul.

Pentru perioada 2014-2020, Programul Naţional pentru Dezvoltarea Rurală va oferi peste 400 de milioane de euro pentru proiectele de instalare a tinerilor fermieri. Alţi 200 de milioane de euro vor fi alocaţi pentru încurajarea pomiculturii la nivel naţional.

reporter: Edina Szomoru
operator: Darius Pop
editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri