Aglomerație la Comisia de Expertiză Medicală Bihor. Un medic și o asistentă țin locul celor 10 angajați arestați

Data publicării:
medic le spune sa astepte

Fiecare dintre cele peste 100 de persoane care s-au adunat luni dimineața pe holurile Casei de Pensii Bihor așteaptă cu nerăbdare să-și audă strigat numele. Așa e sigură că va scăpa de aglomerația și de orele lungi de așteptare de care au parte solicitanții de când întreaga comisie de expertiză a fost arestată.

"Vreo 6 ore, cel puțin. Nu am ce să fac, nu am de ales."

"Nu știu dacă ajungem azi."

Munca celor 10 angajați ai Comisiei de Expertiză Medicală Bihor a fost preluată de un medic și o asistentă aduși din orașul Marghita.

"Dumneavoastră sunteți câți sunteți, eu sunt una singură! Vă rog frumos, haideți să avem înțelegere! Și eu față de dumneavostră și și dumneavoastră. față de mine", le-a transmis celor care aşteptau doctorul Georgina Dumitrescu, medic de medicina muncii.

"Numărul celor care sunt investigați depășește capacitatea unui medic a unei singure persoane și de aceea programul se desfășoară prelungit până la soluționarea tuturor dosarelor de pensie", a precizat Leontin Țîrle, directorul Casei de Pensii Bihor.

"Avem mulți pacienți noi la cabinet: aveam 20 pe zi, acum sunt în jur de 100", spune dr. Georgina Dumitrescu.

"Ar mai trebui adus medici, că sunt foarte mulți bolnavi aici. Eu, pentru o semnătură de concediu medical stau aici până la ora două", spune un pacient.

Ca să îi ajute pe solicitanți, conducerea Casei de Pensii Bihor a redus timpul alocat investigațiilor medicale, de la 15 la 5 minute. O parte din dosarele de pensionare ar putea fi reanalizate de către o comisie specială din București, pentru a se stabili dacă deciziile au fost acordate justificat.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Tiberiu Catrișcău
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...