Sari la conținut

Al patrulea traseu via ferrata a fost amenajat în Bihor

O combinaţie între escaladă şi drumeţie montană atrage tot mai mulţi temerari: via ferrata. Sunt deja patru astfel de trasee în Bihor. Cel mai nou, cu un grad ridicat de dificultate, a fost inaugurat de curând, în zona Defileul Crișului Repede.

Echipamentul e obligatoriu pentru oricine vrea să se aventureze pe un traseu de via ferrata. E vorba de ham, o lonjă cu două carabine și un mecanism de absorbție a șocurilor, plus o cască de protecție. În rest, mai trebuie un dram de curaj şi… forţă în braţe.

"Pentru cele ușoare, nu e nevoie de calități speciale, decât să nu ai rău sau frică de înălțime, doar o minimă condiție fizică. Pentru un traseu ca acesta, pe care-l vom urca în curând, da, e nevoie de un pic de condiție - te pune să gândești în anumite poziții și porțiuni, pentru că pozițiile și pasajele de trecere nu sunt chiar la îndemână", spune Valentin Sereș, reprezentant Aventura Bihor.

Via ferrata este un traseu montan prevăzut cu trepte sau scări, amenajate în locurile în care prizele naturale lipsesc. Primele astfel de rute au fost realizate la mijlocul secolului al XIX-lea, în Alpii austrieci. În primul război mondial, multe dintre ele au fost folosite în scop militar.

Traseele de via ferrata sunt clasificate în funcţie de dificultate. Un traseu de gradul 1 e echivalentul unei drumeţii pe munte. Cel de gradul şase poate fi parcurs doar de alpiniştii experimentanţi.

"Via ferrata este o activitate recreativă care combină escalada cu drumeția montană, iar traseul este de-a dreptul spectaculos. Turiștii care se aventurează folosesc cabluri, scări și podețe metalice", explică Anca Deac, reporter Digi24 Oradea.

În Bihor, cel de-al patrulea traseu via ferrata a fost deschis recent în Defileul Crișului Repede. Temerarii nu au întârziat să apară.

"Trebuie să vrei să încerci lucruri noi că nu poți trăi degeaba în viață. Stând acasă nu o să povestești nimănui ce-ai făcut", spune un tânăr.

"- Cum e experiența?
- Minunată. Recomand și altora care au curaj să vină și să vadă."

Noul traseu are o lungime de aproximativ 200 de metri și un grad ridicat de dificultate. Un căţărător experimentat îl poate parcurge într-o oră şi jumătate.

"Spre final are un pod suspendat între doi pereți cu o lungime de cam 27 de metri. Traseul este mult mai expus decât celelalte trasee, este suspendat, are porțiuni unde este căzut pe spate", susţine Valentin Sereș, reprezentant Aventura Bihor.

Traseul se termină în pădure, de unde turiștii pot urma poteca marcată de către cei de la Salvamont, care îi va duce direct în sat. La Vadu Crișului se poate merge cu mașina pe drumul dinspre Oradea înspre Cluj-Napoca, unde în Topa de Criș se virează la dreapta până în localitate. De acolo, indicatoarele vă vor arăta cum se ajunge în zonă.

Reporter: Anca Deac
Operator: Gabor Szilagyi
Editor web: Adrian Laboş