Amendă de un milion de lei la Spitalul Judeţean Oradea

Data publicării:
amenda spital

În urmă cu trei ani, Spitalul Judeţean din Oradea a câştigat un proiect european în valoare de aproape patru milioane de lei, pentru realizarea unei baze informatice cu datele medicale ale pacienţilor. Reprezentanţii unităţii medicale spun că documentaţia necesară pentru accesarea banilor europeni a fost realizată cu avizul specialiştilor Ministerului pentru Societatea Informaţională. Ca urmare, sistemul informatic a fost pus în funcţiune în urmă cu doi ani îi prezenta reprezentanţilor ministerului.

Anul trecut, în urma unui control de audit au fost făcute mai multe acuzaţii referitoare la documentaţia depusă pentru obţinerea banilor europeni.

Una dintre acestea se referă la faptul că în proiect a fost specificată denumirea comercială a procesorului. În replică, specialiştii spitalului susţin că au cerut minimul necesar pentru a folosi echipamentul.

"Pentru a putea fi folosit softul la standardele optime, procesorul actual e mult mai performant decât cel menţionat în proiect", explică Florin Cosma, inginer de sistem la Spitalul Judeţean din Oradea.

Cei care au făcut auditul au susţinut că în proiect nu s-a menţionat că vor fi achizitionate dispozitive de fixare şi servicii de formare profesională.

"Nu ne permite site-ul electronic să punem mai multe coduri CPV decât maximum 5, iar acest lucru sisteme de fixare şi servicii de formare profesională, se putea consulta de orice ofertant în caietul de sarcini", susţine Marcel Maghiar, directorul economic al Spitalului Judeţean din Oradea.

În urma acuzaţiilor, spitalul a fost amendat cu aproape un milion de lei.

"Sunt achitaţi din banii pe care i-am primit de la Comunitatea Europeană, pentru că noi am primit aceşti bani, ultima tranşă în luna decembrie 2013 şi nu i-am cheltuit , aşa că i-am achitat tot din banii lor", a declarat directorul economic al Spitalului Judeţean din Oradea.

Şefii spitalului au contestat amenda. În cazul în care nu primesc un răspuns, sunt decişi să dea în judecată Ministerul pentru Societatea Informaţională.

reporteri: Laura Breb, Gabriel Bonaciu
operatori: Gabor Szilagyi, Constantin Gheorghiţă

editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri