Aplicaţia Oradea City Report, premiată la trei concursuri

Data publicării:
oradea city report

Oradea City Report este aplicația care a prins cel mai bine în Bihor. Din noiembrie anul trecut până în prezent s-au primit 4880 de petiții dintre care 4355 au fost rezolvate, iar 323 au fost respinse.

"Mi se pare foarte utilă și cred că pe viitor asemenea aplicații vor ajuta populația pentru a evita eventualele disconforturi care se creează."

"Şi în alte state europene e folosit acest sistem. Se poate și mai bine, numai să se intervină și în timp real. Asta este important."

Printre reclamațile care și-au găsit rezolvarea au fost depozitările ilegale de deșeuri, mașinile parcate în locuri nepermise sau gropile în asfalt.

"Dacă ne uităm la una dintre petiții, de exemplu una de la transport public care merge la OTL, se poate vizualiza zona în care este problema, exact adresa și care este obiectul petiției", susţine Zsolt Morar, consilier în cadrul compartimentului de IT din Primăria Oradea.

Serviciul online s-a dovedit a fi benefic atât pentru cetățenii orașului, dar și pentru angajații primăriei.

"A reprezentat sarcini în plus pentru personalul primăriei, dar și a instituțiilor din subordinea Consiliului Local. A fost ceva inovativ pentru noi, pentru că până la această aplicație cetățenii depuneau sesizări direct la sediul instituției sau ne scriau pe site", explică Anca Grama, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea.

Utilitatea aplicației a fost recunoscută și în cadrul concursurilor organizate în țară. Cel mai recent premiu a fost acordat în cadrul Competiției celor mai bune practici în administrație publică din România unde Oradea City Report a obținut locul I.

"Şi alte primării intenționează să dezvolte o astfel de aplicație. Existau forme, în special de tip web, nu de tip mobile, pe care diferite ONG-uri sau firme care dezvoltă astfel de aplicații le creaseră, dar ele nu aveau conexiune cu dispeceratele. De fapt, acesta este marele câștig al acestei aplicații", susţine Eduard Florea, administratorul public al Oradei.

În Oradea aplicația nu e singura. Primăria a mai dezvoltat un serviciu prin care orădenii pot să plătească impozitele și taxele locale cu ajutorul telefonului mobil și încă o aplicație care vizează promovarea turistică a orașului. În total, cele trei servicii au costat 18 mii de euro, bani proveniți din bugetul local.

Reporter: Diana Grad
Operator: Florin Lucuța

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri