Avarii în lanț, locuințe fără căldură. Din cauza a 15 avarii, jumătate dintre orădeni nu au încălzire

Data publicării:
caldura apartamente

Stănel Necula, administratorul special al societății Electrocentrale: "Am avut, dacă vreți, o perioadă cu care nu s-a mai confruntat sistemul: între 3 și 7 februarie, un număr de 15 avarii pe magistralele de termoficare, altele decât cele reabilitate."

Spărturile au apărut în patru din cele 5 magistrale; unele dintre acestea au suferit mai multe avarii pe tronsoane diferite. 65 de puncte termice au fost afectate, astfel că apa caldă și căldura nu au mai ajuns în jumătate din locuințele din Oradea.

"Noi avem doi gemeni. Vă dați seama cum am stat; tot cu radiatorul în priză poți încălzi doar o cameră, nu tot apartamentul."

"Ne-am îngrămădit într-o cameră și am încălzit doar acolo."

"Am pus trei cojoace de miercuri după-masa, seara, până seara, nu am avut căldură deloc, am stat sub plapumă cu blana pe noi."

Nemulțumiți de situație, orădenii au asaltat cu telefoane dispeceratul societății Termoficare. Doar sâmbătă și duminică au fost înregistrate peste 2800 de reclamații. Li s-a explicat că de vină pentru această situație sunt vechimea conductelor, care au chiar și 50 de ani, dar și faptul că actuala centrală termică deține un sistem de pompe a căror presiune nu poate fi reglată.

35 de muncitori au lucrat în aceste zile pentru eliminarea avariilor, iar în mai multe zone ale orașului a fost reluată furnizarea apei calde și a căldurii.

Stănel Necula, administratorul special al societății Electrocentrale: "Au rămas două puncte termice la care se lucrează și unde în cursul după-amiezii vom reuși să le definitivăm reparațiile; iar în Sînmartin am identificat o altă avarie în cursul zilei de azi. Vom lucra azi, la noapte și probabil la noapte vom reuși să pornim și în Sînmartin."

Pe lângă locuitorii din Sînmartin, nu au apă caldă și nici căldură orădenii arondați punctelor termice 862 și 890. În Băile Felix este distribuit agentul termic, dar apa caldă este deocamdată oprită. Reprezentanții CET susțin că situația va fi îndreptată în momentul punerii în funcțiune a noii centrale pe gaz.

Anca Grama, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea: "În cadrul proiectului de reabilitare a sistemului de termoficare în 2015 s-au înlocuit 17,5 kilometri de magistrale, iar în etapa a doua în 2016 urmează să înlocuim încă 20,28 de kilometri."

În total 77 de kilometri de conducte magistrale din Oradea ar trebui înlocuite pentru a elimina total avariile. În ceea ce privește facturile la încălzire, lipsa agentului termic în perioada 3-8 februarie va fi reflectată în costuri diminuate pe facturile din această lună.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri