Sari la conținut

Aventură ciclistă low-cost. Un actor din Satu Mare a vizitat nouă țări cu numai 1600 de lei

"Noaptea dorm în cabinele teatrelor, dar vă rog să nu spuneți la nimeni. Ce să-i faci?! Obișnuința. Nu pot fără teatru", recunoaşte Vlad Mureşan

Dar nici fără bicicletă. Cu ea a reușit să străbată 3500 de kilometri în 45 de zile, din România până în Norvegia. A fost ceea ce se poate numi una dintre aventurile vieții sale, care l-a purtat prin nouă țări. Actor la Teatrul de Nord din Satu Mare, tânărul de 30 de ani a pornit la drum în luna iunie, iar bugetul pe care și l-a propus i-a surprins pe apropiați.

"Am hotărât înainte să plec să folosesc cam 10 euro pe zi. Au fost zile când am cheltuit mai puțin, într-adevăr; au fost zile în care am cheltuit mai mult, însă până la urmă s-a ajuns ca în 45 de zile să cheltui 1600 de lei."

"Primul lucru care l-am zis când am auzit de ideea lui a fost: Şi eu vreau! Apoi m-am gândit că sunt prea mulți bani și când am aflat cu câți bani s-a dus mi-am zis: De ce nu m-am dus și eu?", povesteşte actorul Sergiu Tăbăcaru.

Transportul nu l-a costat nimic, la fel ca și cazarea. A rezolvat-o cu un cort și o înregistrare pe un site pentru călători din toată Europa, unde sunt utilizatori ce oferă găzduire gratuită: "Un lucru foarte important este să primești referințe, cât și tu la rândul tău să scrii referințe."

"Se pare că în periplul lui de o lună, o lună și ceva a trăit mult mai ieftin decât în România. Mi se pare o chestie extrem de ambițioasă. Probabil e un vis de-al lui pe care îl dorea demult și a reușit să îl împlinească", spune regizorul Emanuel Petran.

Dovadă că excursia făcută de Vlad a fost de neprețuit stau cele 500 de fotografii surprinse în timpul călătoriei. Pe lângă drumețiile pe bicicletă în locuri fascinante precum insulele Lofoten, aflate la 250 de kilometri de Cercul Polar, cele mai frumoase momente au fost "cele petrecute alături de oameni pe care nu îi cunoșteam înainte și mi-am dat seama că doar după câteva ore ajungem să ne înțelegem chiar foarte, foarte bine".

Specialiștii spun că o astfel de călătorie trebuie bine pregătită din timp.

"O pregătire minimă trebuie să ai ca să întreprinzi o excursie atât de lungă. Dacă pornești, mergi patru cinci zile, o zi-două te odihnești, după aceea îți revii. Deci cred că oricine poate să o facă numai să aibă voință", explică Cristian Pop, președintele unui club de ciclism din Satu Mare.

Pe lângă asta e nevoie de dorință, spirit de aventură, deschidere și mult curaj, a mărturisit actorul-călător.

Reporter: Diana Grad
Operator: Robert Rezmuves