BAIA MARE | Centru de transfuzii, renovat de voluntari

Data publicării:
voluntari transfuzii

Ce nu a reușit Ministerul Sănătății, au făcut 25 de tineri din Baia Mare. După ce anul trecut au adunat fondurile necesare, anul acesta voluntarii clubului Rotaract din oraș au renovat clădirea Centrului de Transfuzie Sanguină Maramureș. 20 de mii de lei au costat lucrările, bani obținuți numai din donații. În acest fel tinerii au dorit să transforme locul într-unul cât mai primitor pentru cei care donează sânge.

Centrul de Transfuzie Sanguină Maramureș este un loc mult mai primitor decât acum doi ani. Totul datorită unor voluntari ambitioși, care s-au implicat renovarea clădirii.

Daniel Costin, vicepreședintele Rotaract Baia Mare T.E.A.M.: "Acest centru a fost într-o situație destul de precară. Noi am reușit să îi dăm o culoare și să îl împrospătăm pentru ca donatorii să vină cu plăcere să doneze sânge."

Anul trecut, voluntarii băimăreni au adunat fonduri pentru reabilitarea grupurilor sanitare din cadrul centrului, iar anul acesta au trecut la muncă.

Evelyne Cușner, președintele Rotaract Baia Mare T.E.A.M.: "Am reușit să zugrăvim pereții, să îi pictăm, să le dăm puțină viață. Am schimbat atât mobilierul din circuitul donatorului, cât și mobilierul din birourile personalului."

Melania Dascăl, directoarea Centrului de Transfuzie Sanguină Maramureș: "Vă dați seama că am primit-o cu mare entuziasm, mai ales că în ultimii, să spunem, 5 ani nu am beneficiat de resurse proprii, ca să spun așa, din care să putem face îmbunățățiri."

Daniel Orza, voluntar la Rotartact Baia Mare T.E.A.M.: "E o realizare destul de mare, zicem noi. Suntem o mână de tineri care își dedică timpul comunității, până la urmă."

20 de mii de lei au costat lucrările de renovare făcute de voluntari la Centrul de Transfuzie Sanguină Maramureș. Banii provin exclusiv din donațiile obținute în urma campaniilor derulate de Rotaract Baia Mare.

Clubul maramureşean a iniţiat şi proiectul "Donează sânge, salvează vieți" care are ca scop creșterea numărului donatorilor de sânge. Asta cu atât mai mult cu cât, potrivit statisticilor, numărul lor în România nu depăşeşte 2% din populaţie, faţă de media europeană de 10%.

Reporter: Izabela Jurasko
Operator: Kristian Kosa
Editor web: Adrian Laboș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri